Vânzarea combinatului ArcelorMittal Galaţi face valuri la Bruxelles

Vânzarea combinatului ArcelorMittal Galaţi face valuri la Bruxelles
Evaluaţi acest articol
(25 voturi)

Orice ofertă primită în procesul de vânzare-cumpărare ce vizează combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi trebuie adusă la cunoştinţa Comisiei Europene, pentru a exista siguranţa că acestea nu vor fi respinse pe criterii ce nu ţin de performanţa economică sau financiară, a declarat joi, 17 mai, la Bruxelles, europaralamentarul gălăţean Dan Nica, o solicitare în acest sens fiind făcută la adresa comisarului european pentru Concurenţă, Margrethe Vestager. Europarlamentarul a precizat că o astfel de măsură se impune, în condiţiile în care, potrivit unor informaţii care i-au parvenit, "unor producători europeni din domeniul industriei oţelului le-a fost refuzat accesul, se pare, la acest proces de vânzare-cumpărare, ceea ce conduce la ideea unei tranzacţii prearanjate, o tranzacţie care este total netrasparentă şi care nu prezintă niciun fel de garanţii că va respecta deciziile CE".

Pe lângă înregistrarea şi supervizarea ofertelor de vânzare-cumpărare de către CE, eurparlamentarul Dan Nica mai solicită Comisiei Europene includerea în comitetul de monitorizare a tranzacţiilor a unui reprezentant din partea Guvernului României, pentru a exista garanţia că interesele strategice ale statului român legate de combinatul siderurgic de la Galaţi vor fi respectate.

Nu în ultimul rând, europarlamentarul solicită depunerea de către viitorul cumpărător şi ArcelorMittal a unui "pachet de garanţii financiare" de cel puţin 200 milioane de euro, pentru extinderea producţiei combinatului de la Galaţi.

Citit 12725 ori Ultima modificare Luni, 21 Mai 2018 15:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.