Cât durează să primeşti o bonificaţie de la fisc

Cât durează să primeşti o bonificaţie de la fisc
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Contribuabilii, persoane fizice, care achită până la data de 15 decembrie 2018, inclusiv, obligaţiile fiscale stabilite prin declaraţia unică sau decizie de impunere anuală, după caz, vor primi din partea ANAF o bonificaţie.   Astfel, cei care au depus Declaraţia unică beneficiază de bonificaţie, reprezentând 5 la sută din suma datorată, dacă achită cel puţin 95 la sută din suma restantă, până la 15 decembrie 2018, inclusiv. Această bonificaţie se acordă prin efectul legii, fără a mai fi necesară comunicarea unui act administrativ fiscal din partea organului fiscal central, informează ANAF.

De asemenea, persoanele fizice pentru care au fost comunicate decizii de impunere anuală aferente impozitului pe venit anual pentru veniturile realizate de persoanele fizice în anul 2017, precum şi aferente contribuţiei individuale de asigurări sociale datorate de persoanele fizice, pentru perioada 2016 – 2017, şi care achită până la data de 15 decembrie 2018, inclusiv, cel puţin 90 la sută din sumele stabilite prin acestea, beneficiază de o bonificaţie, reprezentând 10 la sută din suma stabilită prin aceste decizii de impunere anuală.

„Despre acordarea bonificaţiei, organul fiscal central înştiinţează contribuabilii, persoane fizice, după expirarea termenului de plată pentru acordarea acesteia, respectiv 15 decembrie 2018, inclusiv. Efectuarea stingerii în evidența fiscală se aplică de organele fiscale până la data de 31.07.2019. După scăderea din evidența fiscală organul fiscal înștiinţează persoana fizica cu privire la acordarea bonificației până la data de 31.08.2019”, precizează ANAF.

Citit 1459 ori Ultima modificare Luni, 10 Decembrie 2018 16:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.