Eu când vreau să fluier, huidui ca-n filme

Eu când vreau să fluier, huidui ca-n filme
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Am aflat ieri din presă că România a fost invitată de Trump să facă parte din "Consiliul pentru Pace", însuși Nicușor Dan fiind invitat de seamă. Nu știu cât costă invitația, dar pe mine să nu contați când vine vorba de cheta aia națională! Aiurea! Nu știam cum să vă reamintesc că, de Ziua Mondială a Celor care Suferă de Naivitate și Suprarealism, obișnuiesc să mă prostesc.

 

* Președintele României nu participă la Forumul de la Davos. Ca să fie siguri că lumea nu înțelege altceva sau cine știe ce prostii nerezonabile, colegii de specie de la Antena 3.ro au titrat: "Cât de importantă este absența lui Nicușor Dan de la Forumul de la Davos."

E cel puțin la fel de importantă precum sărăcia pentru un om de rând din România, care cum prinde un ban mai de Doamne ajută, cum îl donează, îl joacă la păcănele sau își cumpără titluri de stat sau noul iPhone, ca nu cumva să se obișnuiască, Doamne ferește, cu huzurul! Absența lui Nicușor de la Forumul de la Davos este foarte importantă. Ba, ca să mă exprim prin limbajul la modă, este o absență crucială. Importanța absenței lui Nicușor Dan de la forumul la care participă o grămadă de șefi de stat seamănă cu importanța calității materialului din care este confecționat ciorapul de pe capul tâlharului care jefuiește banca: fără acel ciorap de o calitate care bate la ochi, doamnele de la ghișeu ar pleca acasă cu resemnarea, dezamăgirea și mâhnirea celui care a pierdut o zi din viață.

Faptul că absența lui Nicușor de la Forumul de la Davos este mai importantă decât prezența mi-a amintit de fostul comentator de sport Dumitru Graur, care, pentru că în meciul de fotbal dintre România și Bulgaria, oaspeții conduceau cu 3-0, iar el nu știa ce să mai spună, tot ce-a găsit de cuviință să remarce a fost: "Frumoasă alergare a lui Mateuț!"

 

* În weekend, premierul Ilie Bolojan a fost huiduit. De două ori, atât la Iași, cât și la Botoșani. Aceiași colegi de la Antena 3.ro relatează că protestatatii de la Botoșani l-au confundat pe Ilie Bolojan cu directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, pentru că, printre altele, Bolojan părăsise clădirea pe altă ușă decât cea pe care intrase. Dar nu pentru că se temea de simpatia botoșănenilor care-l huiduiau, ci pentru că l-a manipulat, involuntar, un apropiat: "Ilie, tai-o pe ușa ailaltă, ca să economisim timp! Hai că știu că-ți place să tai! Hahaha! "

Cezar Oană

Citit 121 ori Ultima modificare Duminică, 18 Ianuarie 2026 16:04

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro