Formularele 392A, 392B şi 393, suspendate încă trei ani

Formularele 392A, 392B şi 393, suspendate încă trei ani
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi informează că obligaţia depunerii formularelor 392A, 392B şi 393 a fost suspendată până la data de 31 decembrie 2022, adică trei ani. Decizia reprezintă de fapt o prelungire a măsurii similare luate şi în perioada 2017-2019, ceea ce înseamnă că firmele au scăpat pentru încă trei ani de depunerea acestor formulare, care aveau ca termen de raportare data de 25 februarie.

Formularul 392A trebuie depus de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care în anul anterior au realizat o cifră de afaceri sub 300.000 de lei. Acești contribuabili trebuie să raporteze suma totală a livrărilor de bunuri și a prestărilor de servicii, dar și suma TVA aferente.

Formularul 392B este obligatoriu pentru persoanele impozabile neînregistrate în scopuri de TVA și care în anul anterior au realizat o cifră de afaceri sub 300.000 de lei (excluzând banii din vânzarea biletelor de transport internațional rutier de persoane). Aceştia trebuie să declare: suma totală a livrărilor de bunuri și a prestărilor de servicii, suma totală și taxa aferentă achizițiilor de la persoanele înregistrate în scopuri de TVA, precum şi suma totală a achizițiilor de la persoanele neînregistrate în scopuri de TVA.

Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care prestează servicii de transport internațional, au de raportat anual, cu ajutorul declarației 393, suma totală a veniturilor din vânzarea de bilete pentru transportul rutier internațional de persoane (cu locul de plecare din România).

Citit 1280 ori Ultima modificare Joi, 13 Februarie 2020 21:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.