Sistemul bancar, profit de 6,4 miliarde de lei

Sistemul bancar, profit de 6,4 miliarde de lei
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Sistemul bancar a realizat un profit net de 6,392 miliarde de lei în 2019, în scădere cu peste 7,2 la sută faţă de finalul anului 2018, când a raportat 6,892 miliarde de lei, iar totalul activelor la valoare netă se situa la 495,3 miliarde de lei, potrivit datelor BNR.

Conform băncii centrale, 24 de bănci din 34 au obţinut profit în 2019, iar 10 au fost pe pierdere. Veniturile din dobânzi se situau la 18,817 miliarde de lei, iar cele din comisioane erau de 4,161 miliarde de lei. Cheltuielile cu dobânzile se ridicau la 3,582 miliarde de lei la finalul anului trecut.

Rata creditelor neperformante, potrivit definiţiei Autorităţii Bancare Europene, era de 4,08 la sută.

Băncile aveau la finalul anului trecut 4.758 de unităţi (fără Creditcoop - 4.018 de unităţi) şi 53.106 salariaţi.

Citit 1034 ori Ultima modificare Marți, 03 Martie 2020 19:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.