Aproape 450 de şomeri, angajaţi prin programe personalizate

Aproape 450 de şomeri, angajaţi prin programe personalizate
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

În luna ianuarie 2020, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Galaţi au fost încadrate în muncă 439 de persoane, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.

Pe categorii, luna ianuarie a fost mai favorabilă angajării bărbaţilor, 242 dintre aceştia reuşind prin intermediul AJOFM Galaţi să-şi găsească un loc de muncă, dar la fel de importante sunt şi cele 197 de posturi ce au fost ocupate în prima lună a anului de femei. Pe categorii de vârstă, dintre persoanele angajate în perioada de referinţă 202 au peste 45 ani, 90 au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 74 au între 25 și 35 de ani, iar 73 sunt tineri sub 25 de ani. În cazul acestora din urmă, demn de remarcat este că angajările au vizat 58 de tineri care nu erau nici încadraţi profesional, nici nu urmau vreo formă de şcolarizare (NEETs).

Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe au studii profesionale/arte şi meserii (122), urmate de cele cu studii gimnaziale (110). Numărul celor cu studii liceale este de 103, iar cei cu studii superioare sunt în număr de 70. Persoanele cu studii primare şi fără studii sunt în număr de 23, iar cele cu studii postliceale încadrate sunt în număr de 11.

„Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Galati, 133 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată”, se precizează în comunicatul de presă al AJOFM Galaţi.

Astfel, în luna ianuarie 2020, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 579 persoane.

La sfârșitul lunii ianuarie 2020, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Galati erau înregistrați 10.414 șomeri (din care 4.397 de femei), rata șomajului fiind de 5,48 la sută, în scădere cu aproape 0,1 la sută faţă de sfârşitul anului trecut.

Citit 1088 ori Ultima modificare Miercuri, 04 Martie 2020 18:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.