Urgenţe în industria alimentară

Urgenţe în industria alimentară
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Restricţiile impuse de câteva state membre ale UE la frontierele lor cu alte ţări membre, din cauza pandemiei de coronavirus, provoacă întreruperi în aprovizionarea cu alimente, au avertizat reprezentanţii industriei alimentare şi ai fermierilor, transmite Reuters. Acestea avertizează asupra potenţialei lipse de forţă de muncă în industria alimentară deoarece acest sector este dependent de muncitorii care se deplasează în interiorul blocului comunitar.

Pentru a evita penuria de bunuri esenţiale, alimente şi medicamente, liderii UE au sprijinit marţi propunerea Comisiei Europene privind stabilirea unor coridoare de transport la frontierele ţărilor lor, dar nu au fost de acord să menţină deschise graniţele interne.

Însă, industria alimentară consideră că nu este suficient. "În pofida acestor indicaţii, totuşi, continuăm să ne confruntăm cu întreruperi majore", avertizează reprezentanţii industriei alimentare. Ei cer ţărilor şi instituţiilor UE să pregătească planuri de urgenţă pentru posibila lipsă de angajaţi.

Citit 3395 ori Ultima modificare Vineri, 20 Martie 2020 17:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.