Rezervele de aur şi valută

Rezervele de aur şi valută
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Rezervele valutare ale BNR au urcat cu 7,5 la sută, la 35,646 miliarde de euro, la 31 mai 2020, de la 33,156 miliarde de euro la finele lunii aprilie 2020, conform unui comunicat al băncii centrale. Acest rezultat a fost obţinut în condiţiile în care au avut loc intrări de 8,002 miliarde de euro, iar ieşirile au fost de 5,512 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele.

Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 5,166 miliarde de euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 mai 2020 au fost de 40,812 miliarde de euro, faţă de 38,417 miliarde de euro la 30 aprilie 2020.

Plăţile scadente în luna iunie 2020 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează circa 98 milioane euro.

Citit 1297 ori Ultima modificare Vineri, 05 Iunie 2020 00:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.