Euro stă sub 4,87 lei, de la începutul săptămânii

Euro stă sub 4,87 lei, de la începutul săptămânii
Sursa foto: Digi24
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Alegerile prezidențiale din SUA nu au afectat evoluția leului, care beneficiază în continuare de menținerea de către Moody´s și Fitch a ratingurilor României la nivelurile din primăvară.

Cotațiile euro au scăzut în piețele asiatice până la 4,859 lei, însă tranzacțiile locale se realizau miercuri în culoarul 4,863 – 4,871 lei, astfel că media a coborât de la 4,8675 la 4,8672 lei, în a treia ședință consecutivă în care cursul stă sub 4,87 lei.

Volatilitatea euro a fost mult mai mare decât de obicei, 1,1605 – 1,1770 dolari. Cotațiile s-au mișcat în funcție de rezultatele care erau anunțate. Cele mai ridicate cotații au fost atinse în seara de marți, pentru ca apoi euro să înceapă să scadă, investitorii preferând „refugiul” oferit de moneda americană.

În acest sens atrage atenția prognoza oferită de americanii de la Goldman Sachs care nu au inclus moneda unică pe lista valutelor majore care se vor aprecia, după alegerile prezidențiale, în raport cu dolarul. Prognoza se bazează pe scăderea PIB-ului zonei euro care se va amplifica după noile măsuri de carantinare impuse de majoritatea statelor din zonă și care ar putea pune BCE în situația de a duce dobânzile și mai adânc în zona negativă.

Cursul dolarului a scăzut ușor, de la 4,1695 la 4,1637 lei.

Culoarul de tranzacționare a monedei elvețiene s-a lărgit la 1,066 – 1,072 franci/euro iar media ei a urcat de la 4,5427 la 4,5582 lei.

Cursul lirei sterline a crescut de la 5,4047 la 5,4071 lei.

Prețul gramului de aur a scăzut de la 254,0386 la 252,9346 lei, în timp ce uncia fluctua pe piețele specializate între 1.888 și 1.902 dolari.

Miercuri, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut de la 2,12 la 2,11%. Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, stagna la 2,16% iar cel la 12 luni a coborât de la 2,16 la 2,15%.

În regiune, media monedei poloneze a scăzut de la 4,5699 la 4,5532 zloți/euro, însă a celei maghiare a urcat de la 363,03 la 364,12 forinți/euro.

Bitcoin a depășit din nou pragul de 14.000 dolari dar a scăzut apoi la 13.600 dolari.

Citit 817 ori Ultima modificare Miercuri, 04 Noiembrie 2020 16:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.