Trei declarații fiscale își schimbă termenul

Trei declarații fiscale își schimbă termenul
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Trei declarații fiscale importante pentru firme și persoanele fizice deopotrivă se depun anul acesta ceva mai târziu decât până acum. Acestea sunt declarația unică pentru persoanele fizice, declarația 230 și declarația 205.

Prin intermediul declarației unice (formularul 212), contribuabilii declară ce venituri au avut în anul precedent, pentru a stabili ce impozit și contribuții la pensii și sănătate au de plată la stat, și ce venituri estimează că vor avea în anul curent, pentru a estima taxele aferente. Din acest an, declarația unică se depune până la 25 mai. Formularul 230, folosit de contribuabili pentru redirecționarea unei porțiuni din impozitul pe venit datorat statului sau pentru susținerea unor burse private se depune și el pe 25 mai. Formularul 205 se completează şi se depune de către plătitorii de venituri care au obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului pe veniturilor cu regim de reţinere la sursă a impozitului. Termenul de depunere este ultima zi a lunii februarie, care este zi nelucrătoare, astfel că termenul se mută automat pe 1 martie.

Citit 1033 ori Ultima modificare Miercuri, 24 Februarie 2021 01:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.