Leul, mai viguros pe timp de vară

Leul, mai viguros pe timp de vară
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Leul are o tendință de a se întări faţă de euro, iar aceasta este o evoluţie de vară, care are la bază vânzările de valută ale traderilor de cereale, dar și concediile în țară petrecute de românii care lucrează în străinătate, potrivit guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.

"Prognozele sunt făcute în piaţă şi au tot dreptul analiştii să facă aceste prognoze. După câte vedeţi, leul s-a cam întărit. Nu s-a depreciat, s-a întărit. Este adevărat că este o evoluţie de vară. Recolta bună de cereale, vin traderii, cumpără direct din câmp, am înţeles şi eu, şi vând valută ca să cumpere cu lei. Atunci s-a mărit oferta. Au mai venit şi românii din străinătate de Sfânta Maria. La casele de schimb, dacă mergeţi, chiar aici în stradă, cursul, care de regulă era peste cursul Băncii Naţionale, acum este sub. Nu ştiu cât de tranzitorie este această apreciere, dar vedeţi cât de mult riscă şi cei care fac prognoze din acestea că o să ajungă mâine, poimâine cursul la 5 lei. Noi suntem interesaţi să ţinem inflaţia sub control şi asta spune foarte mult şi în ceea ce priveşte controlul lichidităţilor şi impactul acestui control asupra situaţiei din piaţa monetară şi piaţa valutară. Încercăm să păstrăm echilibrele", a explicat Mugur Isărescu.

Citit 1273 ori Ultima modificare Sâmbătă, 14 August 2021 13:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.