Statul se împrumută de la populație

Statul se împrumută de la populație
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Ministerul Finanţelor (MF) emite, începând cu 1 septembrie 2021, trei noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani şi dobânzi de 3,25 la sută, 3,75 la sută şi 4,15 la sută. Potrivit unui comunicat al MF, titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în formă dematerializată.

Titlurile de stat pot fi cumpărate în următoarele perioade: între 1 - 28 septembrie 2021 de la unităţile Trezoreriei Statului; între 1 - 27 septembrie 2021 pentru mediul urban şi 1 - 24 septembrie 2021 pentru mediul rural, prin Compania Naţională Poşta Română.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans.

Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice, se precizează în comunicat.

Prospectul de emisiune şi orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate pe site-ul MF.

Citit 1503 ori Ultima modificare Miercuri, 01 Septembrie 2021 23:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.