În loc să finanțeze afaceri, banii gălățenilor sunt ținuți "la ciorap"

În loc să finanțeze afaceri, banii gălățenilor sunt ținuți "la ciorap"
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Sistemul "banului la ciorap", deși a evoluat într-o oarecare măsură, sub forma depozitelor bancare, nu oferă nici pe departe avantajele unei piețe dinamice de capital. Potrivit datelor BNR, în România există un exces de economisire bancară - fenomen remarcat inclusiv la nivelul județului Galați - care, practic, blochează resurse ce, prin intermediul pieței de capital, ar fi putut să meargă spre economia reală.

Altfel spus, deși banii sunt făcuți să circule, o bună parte din ei rămân pur și simplu blocați în conturi sau, în mod paradoxal, ajung să fie "exportați" pentru a pune în mișcare afacerile din alte țări.

"În România, există o predilecţie clară pentru economisire bancară, în active monetare mai exact. Avem un raport împrumuturi la depozite subunitar, care vine de undeva de la 130 la sută la 70 la sută - acest indicator este pe medie a sectorului bancar, deci la nivel individual sunt variaţii mult mai mari. (...) Avem un exces de depozite versus credite, avem un exces de economisire bancară versus creditare bancară. Mai rău este că ajunge să finanţeze chiar şi deficitele bugetare ale altor state şi aici avem un indicator care se numeşte activele externe nete ale sistemului bancar privat", a explicat Cristian Popa, membru în Consiliul de Administrație al BNR.

Piața bancară gălățeană "mustește" de bani

Un exemplu elocvent în acest sens este, la nivel local, piața bancară gălățeană. Per ansamblu, valoarea creditelor contractate de gălățeni era, la sfârșitul lunii august, de 4,67 miliarde de lei, din care creditele în moneda națională erau de 3,66 miliarde de lei, iar creditele în valută aveau o valoare în echivalentul a 1,01 miliarde de lei.

În paralel, gălățenii aveau în bănci, sub forma disponibilităților la vedere sau a depozitelor la termen, peste 7,16 miliarde de lei, economiile în moneda națională fiind în total de 4,7 miliarde de lei, iar economiile în valută ajungeau la echivalentul a aproape 2,46 miliarde de lei.

Drept urmare, procentual, la sfârșitul lunii august, pe piața bancară gălățeană, valoarea economiilor depășea cu mai bine de 50,23 la sută valoarea creditelor!

Lucrurile devin și mai interesante dacă le analizăm pe categorii de clienți, respectiv, agenți economici și populație. În acest caz se constată că în timp ce la nivelul agenților economici valoarea creditelor depășește ușor (+7,94 la sută) valoarea depozitelor, împrumuturile moderate fiind folosite ca motor al derulării afacerilor, în cazul populației valoarea economiilor este aproape dublă (+88,67 la sută) față de cea a creditelor.

Mai exact, la sfârșitul lunii august, agenții economici gălățeni aveau credite în valoare de 1,92 miliarde de lei (aproape 1,42 miliarde de lei - credite în moneda națională, 0,5 miliarde de lei - credite în valută), în timp ce resursele de care dispuneau în conturi erau de 1,77 miliarde de lei (1,24 miliarde de lei - disponibilități și depozite în moneda națională, 0,53 miliarde de lei - disponibilități și depozite în valută).

Spre comparație, la nivelul populației din județul Galați, la sfârșitul lunii august, erau înregistrate împrumuturi în valoare de aproape 2,74 miliarde de lei (aproximativ 2,25 miliarde de lei - credite în moneda națională, 0,49 miliarde de lei - credite în valută), iar banii strânși în conturi ajungeau la aproape 5,17 miliarde de lei (3,25 miliarde de lei - disponibilități și depozite în moneda națională, 1,92 miliarde de lei - disponibilități și depozite în valută).

Bani sunt, dar trebuie puși în mișcare

Astfel de rezultate demonstrează că există bani în România care pot finanța economia locală. Drept urmare, în opinia oficialului BNR Cristian Popa, acest exces de economisire bancară ar trebui să meargă spre economia reală. Piața de capital duce capitalul acolo unde este nevoie de el, unde creează valoare, un exemplu în acest sens fiind Bursa de Valori. Dintr-un astfel de circuit ar avea de câștigat inclusiv băncile, ele fiind, de altfel, printre cei mai mari intermediari la bursă.

"Prin bursă, antreprenorii pot creşte, deci bursa susţine inovaţia. Consumatorul câştigă, odată cu el câştigă şi antreprenorul, cel care a venit cu ideea, dar şi acţionarii minoritari, cei care au venit la bursă şi au cumpărat acţiuni", a subliniat reprezentantul băncii centrale.

Nu în ultimul rând, o dezvoltare a pieței de capital ar permite o mai bună funcționare a mecanismelor de transmisie a politicilor monetare, ceea ce înseamnă în esență o economie mai flexibilă și competitivă.

Citit 1461 ori Ultima modificare Vineri, 01 Octombrie 2021 00:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.