Autoritatea de Reglementare în Energie (ANRE) vrea să modifice legislaţia, astfel încât marii furnizori să fie obligaţi să livreze gaze consumatorilor în regim de ultimă instanţă, pentru a nu exista niciun pericol în alimentarea cu gaze. În ultimele două săptămâni, 31.000 de consumatori de gaze au trecut în regim de ultimă instanţă, după ce furnizorii lor au renunţat să le mai furnizeze gaze. Spre comparaţie, este de zece ori mai mult decât pe tot parcursul anului trecut.
"În acest context, ieri am pus în dezbatere publică un document care modifică regulile privind furnizarea de ultimă instanţă şi am impus o serie de condiţii, practic am mărit numărul furnizorilor de ultimă instanţă de la trei la cinci, iar cei cinci să aibă o cotă de piaţă de minimum 70 la sută, menţinerea preţului timp de un an, nemodificarea preţului timp de trei luni şi alte condiţii. Până acum, participarea la piaţa de ultimă instanţă a furnizorilor a fost pe bază de voluntariat, dar în aceste condiţii vom folosi impunerea", a declarat Claudiu Dumbrăveanu, director în cadrul ANRE.
ANRE are dreptul legal de a impune obligaţii de serviciu public, pentru a nu fi periclitată alimentarea consumatorilor.