Deduceri de taxe pentru firmele care angajează tineri

Deduceri de taxe pentru firmele care angajează tineri
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Programul de guvernare depus marţi la Parlament de prim-ministrul desemnat prevede instituirea unei sume de 1.000 de lei pe lună deductibilă din valoarea impozitelor care să fie acordată companiilor care angajează un tânăr cu vârsta cuprinsă între 15 şi 24 de ani, informează Agerpres. Această sumă este deductibilă pe toată perioada în care tânărul este angajat, până la împlinirea vârstei de 25 de ani, și se multiplică cu numărul tinerilor angajaţi. "Această măsură are ca scop reducerea şomajului în rândul acestei categorii de persoane care, în prezent, este de 19%, comparativ cu 4% în rândul persoanelor cu vârsta mai mare de 25 de ani", se menționează în document.

De asemenea, programul de guvernare include, în aceleași condiții, și instituirea unei sume de 750 de lei pe lună, deductibilă din valoarea impozitelor şi taxelor datorate către stat, pentru toţi agenţii economici care angajează persoane cu vârsta cuprinsă între 55 şi 65 de ani, categorie care dă al doilea cel mai mare număr de șomeri, după tinerii sub 24 de ani.

Citit 1090 ori Ultima modificare Joi, 25 Noiembrie 2021 01:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.