Alexandru Șerban revine la conducerea APDM Galați

Alexandru Șerban revine la conducerea APDM Galați
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

Alexandru Gabriel Șerban a revenit la conducerea Administrației Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galați, fiind numit în funcția de director general pentru un mandat de patru luni, respectiv până în data de 22 martie 2022.

Alexandru Șerban este membru PNL și a mai fost director general al APDM Galați începând din 10 februarie 2020, când a înlocuit-o la conducerea companiei pe Marcela Daniela Costea, susținută de PSD. Șerban a fost director al APDM Galați până pe 9 august 2021, când, din ordinul fostului ministru USR al Transporturilor, Cătălin Drulă, nu i-a mai fost prelungit mandatul la conducerea instituției, în locul său fiind numit Nicolae Vizinteanu.

Noua schimbare la vârful conducerii APDM Galați a survenit pe ultima sută de metri a mandatului de ministru interimar al Transporturilor deținut de liberalul Dan Vîlceanu, la câteva zile după ce și membrii USR din Consiliul de Administrație al companiei au fost înlocuiți cu membrii susținuți de PNL, aceștia urmând, de asemenea, să aibă un mandat pe patru luni, cu posibilitatea de prelungire.

Desigur, rămâne de văzut ce se va întâmpla în cursul anului viitor, dat fiind faptul că acum la cârma Ministerului Transporturilor se află un reprezentant al PSD, respectiv Sorin Grindeanu, care este și viceprim-ministru în Guvernul Ciucă.

De profesie inginer navalist, Alexandru Gabriel Șerban va avea sarcina de a gestiona importantele proiecte de investiții pe care APDM Galați le are în derulare, cel mai important dintre acestea fiind terminalul multimodal din Portul Galați. După cum v-am informat în paginile ziarului "Viața liberă", în cadrul etapelor cuprinse în acest proiect, a fost parcursă o reevaluare a devizelor de lucrări și parțial a surselor de finanțare din fonduri europene, în prezent fiind în curs de derulare noi licitații pentru desemnarea unor constructori.

Citit 5822 ori Ultima modificare Luni, 06 Decembrie 2021 00:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.