Feroviarii decid dacă încep protestele

Feroviarii decid dacă încep protestele
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Proiectul unei Ordonanțe de Urgență a Guvernului, prin care se intenționează prorogarea intrării în vigoare a Statutului personalului feroviar pentru data de 1 ianuarie 2023, îi nemulțumește profund pe sindicaliștii feroviari.

"Având în vedere această nouă amânare, dar și abordarea la nivel instituțional față de calea ferată, ne recalibrăm și noi, ceferiștii, abordarea față de relația cu statul român. Au fost epuizate toate resursele dialogului cooperant și civilizat, iar argumentele care au garantat mai bine de zece ani de înțelegere și răbdare din partea ceferiștilor s-au epuizat. Anul 2022 trebuie să însemne debutul recuperării a tot ceea ce, premeditat și continuu, ne-a fost luat din 1990 până astăzi", se afirmă într-o postare a Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial Vagoane.

La rândul său, gălățeanul Viorel Istrate, secretarul general al federației, a spus pentru "Viața liberă": "Nu putem sta cu mâinile în sân. Am stabilit întâlniri cu reprezentanții tuturor organizațiilor şi vom trimite o scrisoare prim-ministrului Nicolae Ciucă și ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu. Luni, ceva vom face cu siguranță. Sunt mai multe variante de protest pe care le discutăm, este posibil să facem o acțiune în bloc, la nivelul întregii țări".

Legea privind Statutul personalului feroviar ar fi trebuit să intre în vigoare pe 7 martie 2021 și să producă efecte din luna septembrie a acestui an.

Citit 1057 ori Ultima modificare Sâmbătă, 18 Decembrie 2021 18:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.