927 de controale și amenzi totale de peste 2,8 milioane de lei

927 de controale și amenzi totale de peste 2,8 milioane de lei
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

În perioada ianuarie - noiembrie 2021, Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean Galați a realizat un număr total de 927 de controale. În acest an, activitatea Comisariatului Județean a fost desfășurată de șase echipe, formate din câte doi comisari, a declarat pentru "Viața liberă" Liliana Cornea, comisar-șef al instituției gălățene.

Din numărul total de controale, 863 au fost în domeniul controlului poluării, 374 fiind controale tematice planificate și 489 - neplanificate. Printre aspectele verificate în cadrul acestor controale, s-au numărat stadiul de realizare a măsurilor prioritare de guvernanță privind gestionarea deșeurilor municipale și gradul de atingere a obiectivelor de reciclare pentru 2021. Au fost controlate, în acest sens, UAT-urile din județul Galați, operatori de salubrizare, operatori ai instalațiilor de sortare și compostare, precum și operatori ai deșeurilor municipale. S-au mai verificat, printre altele, transferurile de deșeuri, starea de salubrizare a cursurilor de apă, modul de exploatare a stațiilor de epurare a apelor uzate orășenești, respectarea legislației privind deșeurile electrice și electronice (DEEE) sau a celei privind vehicule scoase din uz, acumulatorii uzați și anvelopele uzate, dar și verificarea îndeplinirii obligațiilor de mediu la încetarea activităților.

"În urma controalelor realizate în domeniul controlului poluării realizate în perioada ianuarie - noiembrie 2021, au fost identificate neconformități în ceea ce privește desfășurarea unor activități cu impact asupra mediului fără a deține autorizație de mediu, nerespectarea prevederilor autorizației de mediu, nerealizarea în totalitate și la termen a măsurilor stabilite în controlul anterior, depozitări sau eliminări de deșeuri în spații neautorizate, neimplementarea sistemelor de colectare selectivă a deșeurilor generate de la populație, nedeținerea contractului de prestări servicii pentru colectarea, transportul și eliminarea deșeurilor municipale amestecate, neimplementarea instrumentului "Plătește pentru cât arunci!", neimplementarea contribuției pentru economia circulară, neținerea evidenței gestiunii deșeurilor generate din activitatea desfășurată, incendierea deșeurilor de diverse tipuri, deținerea de produse chimice și ambalaje ale acestora expirate devenite deșeuri, nedeținerea fișelor cu date de securitate pentru produsele periculoase etc.", a detaliat Liliana Cornea.

Alte 64 de controale s-au realizat în domeniul controlului biodiversității și al ariilor naturale protejate, fiind verificate inclusiv societățile care operează balastiere sau iazuri piscicole cu extracție de agregare. "Au fost identificate neconformități privind desfășurarea de activități în arii protejate fără respectarea autorizației de mediu deținute sau fără a deține acte de reglementare, neținerea evidenței gestiunii deșeurilor generate din activitatea desfășurată etc.", a completat comisarul-șef al Gărzii de Mediu Galați.

În urma controalelor efectuate în primele 11 luni ale acestui an, GNM - Comisariatul Județean Galați a aplicat 221 de sancțiuni contravenționale, din care 183 de amenzi, în valoare de 2,874 milioane de lei, și a decis 27 de sistări de activități.

În perioada menționată, comisarii de mediu gălățeni au efectuat controale și în vederea soluționării unui număr de 244 de petiții înregistrate în scris, telefonic sau transmise on-line.

Citit 1759 ori Ultima modificare Marți, 21 Decembrie 2021 01:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.