Câți salariați are, de fapt, Galațiul
Foto: Marian Calestru

Câți salariați are, de fapt, Galațiul
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Conform celui mai recent raport al Direcției Județene de Statistică (DJS), Galațiul avea, la sfârșitul lunii octombrie 2021, un număr total de 120.313 salariați în întreg județul. Conform Inspectoratului Teritorial de Muncă Galați, tot la sfârșitul lunii octombrie 2021, ITM avea înregistrați 113.714 salariați activi, cu peste 6.000 mai puțini decât Statistica. Având în vedere această diferență, apare logic întrebarea: câți salariați are, de fapt, Galațiul?

Răspunsul cel mai corect matematic este că nici DJS Galați, nici ITM Galați nu înregistrează numărul total EXACT al salariaților din județ, însă datele comunicate de Statistică sunt cele mai apropiate de situația reală.

„Datele înregistrate de ITM nu includ și entitățile care nu au obligația transmiterii datelor în Registrul unic al salariaților, Revisal, cum sunt, de exemplu, instanțele de judecată, polițiștii sau armata, penitenciarul etc. Probabil că diferența apare din funcțiile publice neraportate în Revisal”, ne-a declarat Carmen Păunica Corodeanu, purtătorul de cuvânt al ITM Galați.

Aceeași explicație o are și directorul Direcției Județene de Statistică Galați, Anca Popescu: „Probabil că din funcțiile publice apare diferența. La noi raportează și Casa de Pensii, și ministerele, și Tribunalul. De asemenea, la Statistică raportează Prefectura, Consiliul Județean, primăriile din județ, de aceea apare diferența în plus față de datele ITM”.

În aceste condiții, este evident că datele de la Statistică sunt cele mai apropiate de numărul real al salariaților din județ. Însă nici ele nu sunt exacte, pentru că există și aici excepții, instituții care nu raportează nici la Statistică: forțele armate și personalul asimilat (Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații). Nu apar nici salariații încadrați la birourile parlamentare din circumscripțiile electorale și plătiți din sume forfetare.

Așadar, cel mai corect răspuns la întrebarea „Câți salariați are, de fapt, Galațiul?” este: peste 120.313 salariați.

Citit 5178 ori Ultima modificare Luni, 10 Ianuarie 2022 15:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.