Granturi de până la 100.000 euro pentru întreprinderi sociale

Granturi de până la 100.000 euro pentru întreprinderi sociale
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Mediul de afaceri gălățean face un pas înainte în promovarea antreprenoriatului social, grație proiectului "Social Entrepreneurs Network", derulat de Consiliul Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), din carte fac parte și patronatele gălățene.

Grație unei finanțări de 13.863.000 de lei - prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, mai bine de 140 de potențiali antreprenori din întreaga țară au trecut printr-un amplu program de formare, consiliere și realizare a unor planuri de afaceri pentru întreprinderile sociale, pentru 30 de astfel de companii fiind asigurate și granturi pentru susținerea activității.
Întreprinderile sociale se remarcă printr-o serie de caracteristici, precum accentul pus pe angajarea unor persoane din medii defavorizate sau vulnerabile pe piața muncii, iar cea mai mare parte a profitului este reinvestită în scopul susținerii activității de bază.
Dintre cele 30 de întreprinderi sociale ce urmează a fi înființate la nivel național, 16 sunt din Regiunea Sud-Est. În mod particular, în Galați vor fi înființate opt întreprinderi sociale, din domenii precum medicină dentară, producție, turism, activități sportive, curățenie, consultanță.
Contractele de finanțare pentru aceste afaceri au fost semnate vineri, 14 ianuarie, în prezența conducerii CNIPMMR, a CJ Galați, precum și a reprezentanților unor instituții care au legătură cu piața muncii.
În prezentarea proiectului, vorbitorii au subliniat faptul că "întreprinderile sociale sunt o sursă de dezvoltare și competitivitate" (Marian Filimon, președinte PIM Galați), iar "companiile ce urmează a fi înființate trebuie să devină un model și pentru alte viitoare inițiative antreprenoriale" (Florin Jianu, președintele CNIPMMR). De asemenea, s-a mai subliniat că "o inițiativă la nivelul întreprinderilor sociale este o muncă de echipă, menită să ducă la creșterea și stabilizarea mediului economic local, inclusiv în componentele ei sociale" (Costel Fotea, președintele CJ Galați).
Ca mecanism de dezvoltare, întreprinderile sociale se bazează pe o strânsă colaborare între sectorul privat (companii), sectorul instituțiilor publice (administrație locală și județeană, instituții deconcentrate etc.) și cel al zonei instituțiilor neguvernamentale (fundații, asociații, centre de formare profesională etc.).
După ce, timp de un an și jumătate, antreprenorii au parcurs etapele de formare, mentorat și definirea planurilor de afaceri, aceștia vor avea la dispoziție un an pentru a-și pune planurile în aplicare. Finanțarea afacerilor se va face prin implementarea unei scheme de ajutor de minimis, cu valori cuprinse între 55.000 de euro și 100.000 de euro, în funcție de numărul de locuri de muncă generate. Pe durata de implementare a planurilor de afaceri, întreprinzătorii vor beneficia de consultanță și asistență, astfel încât să crească șansele de dezvoltare a unei afaceri de succes.
Întreprinderile sociale sunt încă într-o fază de pionierat în România, însă există țări în care această formă de organizare și desfășurare a activității economice acoperă o paletă largă a activității companiilor, în special la nivelul IMM-urilor.

Citit 1875 ori Ultima modificare Luni, 17 Ianuarie 2022 22:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.