Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" MARIA [şi FĂT-FRUMOS din LACRIMI] (dosarele XYZ)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

o văd pe MARIA cum vine

cu căldarea plină de la fântâna cea secată,

cum se opreşte din când în când, cum se odineşte,

cum mai are câteva prăjini şi ajunge la mine

aştept cu nerăbdare s-o întreb de unde a luat apă,

dacă fântâna-i goală,

să-mi spună dacă a văzut fântână cu gura în jos

şi dacă a-nvăţat la şcoală cum se face făt-frumos

din tei şi din dragoste şi din întâmplare -

şi dacă a băut lună nouă şi lună plină din căldare

o văd pe MARIA cum se apropie şi cum se opreşte

şi-mi spune că a plâns de tristeţe,

lângă singurătatea fântânii părăsite, a plâns mult şi româneşte,

până când a umplut căldarea cu lacrimi,

până când a răsărit luna şi s-a uitat în căldare

şi l-a văzut pe făt-frumos, făcătorul de fântâni cu gura în jos

Citit 6149 ori Ultima modificare Marți, 22 Martie 2022 22:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.