Indicii ROBOR sunt la maximul ultimilor 9 ani

Indicii ROBOR sunt la maximul ultimilor 9 ani
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Penultima ședință a acestei săptămâni a fost marcată de aprecierea cursului euro, efect al revenirii aversiunii față de risc, în timp ce indicii ROBOR și-au întrerupt creșterea rapidă din ultimele zile.
 
Dobânzile interbancare și-au limitat joi creșterile, odată cu echilibrarea lichidității din piață.
Față de sfârșitul lui 2021, indicele ROBOR la trei luni a crescut cu peste 51%, cel la șase luni cu aproape 49% iar cel la 12 luni cu 46%. Însă, indicii se află la valori maxime ale ultimilor aproape 9 ani.
 
Joi, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut de la 4,55 la 4,56%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 4,65%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, s-a oprit la 4,72%.
 
Investitorii consideră că economia Uniunii Europene va fi afectată de sancțiunile luate împotriva Rusiei, după invadarea Ucrainei de către aceasta. Este vorba, în principal, de creșterea prețurilor la petrol și gaze naturale, care are ca efect majorarea rapidă a inflației.
 
Cursul euro a crescut de la 4,9459 la 4,9490 lei, într-o ședință în care tranzacțiile se realizau în culoarul 4,946 – 4,951 lei.
 
Moneda unică s-a depreciat la 1,0972 – 1,1014 dolari, volatilitatea redusă putând fi pusă pe seama faptului că investitorii așteptau concluziile după întâlnirile la nivel înalt de la Bruxelles, cele ale NATO, G7 și Consiliului European.
 
Cererea de monedă elvețiană a crescut, ea fiind considerată un „refugiu”, și s-a apreciat la 1,023 – 1,027 franci/euro, astfel că media a urcat de la 4,8072 la 4,8337 lei.
 
Cursul lirei sterline a scăzut ușor, de la 4,9435 la 4,9419 lei.
 
Aprecierea monedei americane a provocat creșterea prețului gramului de aur de la 279,4709 la 281,7225 lei, în timp ce metalul galben se tranzacționa între 1.938 și 1.947 dolari.
 
Bitcoin a revenit pe creștere și a urcat la 42.700 – 43.390 dolari, după scăderea de miercuri până aproape de 41.800 dolari. La rândul său, ether a revenit peste pragul de 3.000 dolari și se tranzacționa în culoarul 3.010 – 3.080 dolari.
Citit 763 ori Ultima modificare Joi, 24 Martie 2022 16:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.