Consultări româno-bulgare privind navigația pe Dunăre

Consultări româno-bulgare privind navigația pe Dunăre
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Premierul Nicolae Ciucă și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, se vor întâlni vineri, 29 aprilie, cu premierul Bulgariei, Kiril Petcov, și ministrul bulgar al Transporturilor, Nicolai Sabev, pentru a discuta despre revigorarea transporturilor navale pe Dunăre.

"Problema principală la Dunăre este imposibilitatea folosirii șenalului navigabil timp de 365 de zile, motiv pentru care împreună cu Bulgaria va trebui să stabilim măsurile pe care le vom lua astfel încât să se asigure dragarea și navigația indiferent de perioada anului. Vineri, premierul Bulgariei va fi în România, va fi însoțit de ministrul Transporturilor, și împreună cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, vom discuta detaliile tehnice și vom stabili ce avem de făcut. Sper că și doamna comisar Adina Vălean să participe la această întâlnire, pentru că există și un proiect european - Fast Danube, sunt bani de la Uniunea Europeană care pot fi folosiți și ar fi o mare greșeală să nu profităm de această oportunitate, astfel încât Dunărea să redobândească relevanța strategică în ceea ce privește transportul de bunuri", a declarat premierul Nicolae Ciucă.

Citit 1001 ori Ultima modificare Joi, 28 Aprilie 2022 00:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.