Creșterea voluntară cu 200 de lei a salariului minim nu va fi impozitată

Creșterea voluntară cu 200 de lei a salariului minim nu va fi impozitată
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Creşterea voluntară cu 200 de lei a salariului minim nu va fi impozitată, a anunţat, miercuri, Ministerul Finanţelor, care a elaborat actul normativ necesar pentru îndeplinirea măsurii adoptate în cadrul programului guvernamental "Sprijin pentru România".

Astfel, sunt propuse neimpozitarea şi neincluderea în baza de calcul al contribuţiilor sociale obligatorii a sumei de 200 lei/lună, reprezentând venituri din salarii şi asimilate salariilor, pentru creşterea voluntară a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut în contractul individual de muncă, informează un comunicat al MF.

Potrivit sursei citate, reglementarea regimului fiscal derogatoriu are ca scop combaterea consecinţelor sociale negative cauzate de creşterea preţurilor.

De la 1 iunie 2022, pentru suma rezultată din majorarea salariului de bază de la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, respectiv, 2.550 de lei lunar, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la suma de 2.750 de lei lunar, nu se datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii.

De această măsură vor beneficia şi persoanele nou angajate în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă şi până la 31 decembrie 2022, inclusiv, pentru care nivelul salariului de bază lunar brut stabilit potrivit contractului individual de muncă, fără a include sporuri şi alte adaosuri, este de 2.750 de lei.

Citit 915 ori Ultima modificare Miercuri, 04 Mai 2022 20:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.