Afacerile din porturile gălățene: Romportmet, devansat la profit de Port Docuri

Afacerile din porturile gălățene: Romportmet, devansat la profit de Port Docuri
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Porturile gălăţene au avut, în total, în 2021, o cifră de afaceri de peste 60,64 milioane de lei, potrivit datelor centralizate de Ministerul Finanțelor. În același timp, pandemia de Covid-19 și blocajele din lanțurile logistice au avut efecte profunde asupra transporturilor și activității portuare. Așa se face că, per ansamblu, cheltuielile avute de porturile gălățene au fost mai mari decât veniturile, înregistrându-se pierderi de peste 302.000 de lei. În același timp, situația financiară a fost diferită de la un port la altul.

Ca volum al mărfurilor tranzitate, "locomotiva" porturilor gălățene este portul mineralier Romportmet, destinat să deservească activitatea economică a combinatului siderurgic de la Galați. Din păcate, deși în anii precedenți Romportmet s-a plasat într-o zonă de profitabilitate, anul 2021 a însemnat o trecere "pe minus".

Portul mineralier a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 41,15 milioane de lei, peste nivelul din 2020 (cifră de afaceri - 36,5 milioane de lei) și peste cea din 2019 (cifră de afaceri - 34,80 milioane de lei). Pe de altă parte, veniturile totale de 41,47 milioane de lei au fost depășite de cheltuielile în valoare de 43,11 milioane de lei. Astfel, în 2021, Romportmet a înregistrat o pierdere netă de 1,78 milioane de lei.

Spre comparație, în 2020, Romportmet a obținut un profit net de 403.388 de lei, iar în 2019 un profit net de 135.124 de lei. Ce va fi mai departe rămâne de văzut.

Pe de o parte, GFG Alliance, care controlează atât Combinatul Siderurgic Liberty Galați, cât și Romportmet, își dorește o lărgire și o diversificare a activității portului mineralier. De asemenea, Administrația Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galați are, la rândul ei, o serie de planuri privind modernizarea infrastructurii portuare.

În actualele circumstanțe, este de remarcat faptul că porturile aflate sub tutela Grupului Metaltrade - Port Bazinul Nou și Port Docuri - nu doar că au reușit să rămână "pe linia de plutire", chiar și în condiții de pandemie, dar au reușit să obțină și profit.

Port Docuri a înregistrat în 2021 o cifră de afaceri de 9,55 milioane de lei. La venituri de 9,76 milioane de lei și cheltuieli de 8,66 milioane de lei, profitul brut înregistrat a fost de 1,1 milioane de lei, iar profitul net s-a cifrat la peste un milion de lei. Este o revenire puternică după ce, în 2020, Port Docuri a înregistrat, la o cifră de afaceri de 6,93 milioane de lei, o pierdere de 359.733 de lei. Câștigurile sunt chiar mai mari decât perioada de dinainte de pandemie, 2019, când la o cifră de afaceri de 9,85 milioane de lei, se înregistra un profit net de 467.448 de lei.

În ceea ce privește Port Bazinul Nou, acesta a avut în 2021 o cifră de afaceri relativ modestă, respectiv, 247.183 de lei, însă una peste alta a marcat un profit net de 30.476 de lei. Trendul a fost însă unul descendent de la un an la altul. În 2020, profitul net obținut a fost de 169.257 de lei, iar în 2019 profitul net a fost de 564.776 de lei.

Important pentru cele două porturi va fi desigur evoluția proiectului terminalului multimodal, derulat în parteneriat cu APDM Galați. De asemenea, un alt element care va juca un rol important este dirijarea unor fluxuri de mărfuri din Ucraina spre Galați, în special cereale, în prezent fiind în derulare lucrări de reabilitare a liniei cu ecartament larg menite să faciliteze operarea mai rapidă în portul Galați a vagoanelor cu marfă care vin din Ucraina.

Nu în ultimul rând, Unicom Oil Terminal a înregistrat în 2021 o cifră de afaceri de 9,7 milioane de lei. Veniturile totale au fost de 10,28 milioane de lei, iar cheltuielile de 9,86 milioane de lei, astfel că, în final, profitul net raportat a fost de 347.174 de lei. Este al doilea an la rând profitabil pentru Unicom Oil Terminal, în 2020 fiind înregistrat, la o cifră de afaceri de 8,34 milioane de lei, un profit net de 1,29 milioane de lei. Astfel, au fost recuperate pierderile din 2019, când la o cifră de afaceri de 5,85 milioane de lei s-a închis "pe minus" cu 477.085 de lei.

Citit 2026 ori Ultima modificare Joi, 23 Iunie 2022 11:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.