Niciun vagon cu cereale ucrainene nu a ajuns încă în Portul Galați

Niciun vagon cu cereale ucrainene nu a ajuns încă în Portul Galați
Comercianţii preferă tot Constanța (Foto: CFR Infrastructură)
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

Credeați cumva că ucrainenii abia așteptau ca Galațiul să-și reabiliteze linia ferată cu ecartament larg din port, pentru ca apoi să se înghesuie să aducă vagoanele cu cereale până la silozul din buza Dunării? Ei bine, nu! Până acum, în aproape o lună, niciun vagon încărcat cu cereale ucrainene nu a ajuns în Portul Galați.

Pe 7 iulie 2022, Sucursala Regională Căi Ferate Galați a redeschis linia de cale ferată, cu ecartament larg 706 J Galați Largă Ana - Galați Bazin - Galați Mărfuri - Port Docuri, care asigură accesul direct, în Siloz, al garniturilor cu cereale sosite din Ucraina (via Republica Moldova). Două săptămâni mai târziu, pe 22 iulie, Regionala CFR Galați a redeschis și linia de cale ferată cu ecartament normal 706 I Siloz Port Docuri - Galați Mărfuri - Galați Călători, linie destinată ieșirii din Siloz a vagoanelor (românești) încărcate cu cereale.

"Redeschiderea celor două linii de cale ferată cu ecartament larg și, respectiv, normal contribuie la revigorarea activității din Portul Galați, prin operaționalizarea transporturilor de cereale care ajung acum direct în Siloz, fără manevre de transpunere a vagoanelor de pe linia cu ecartament larg pe linia cu ecartament normal. Astfel, vagoanele cu cereale din Ucraina intră direct în Siloz pe linia cu ecartament larg, iar din Siloz pleacă garniturile încărcate cu cereale, pe linia cu ecartament normal", menționa la vremea respectivă CFR Infrastructură.

Reamintim că reabilitarea celor două linii feroviare s-a făcut de către Regionala CFR Galați din banii proprii și în regim de urgență, pentru a se oferi cât mai rapid o soluție pentru deblocarea exporturilor ucrainene de cereale. A fost o situație de genul "dacă-i ordin, cu plăcere", pentru că, dacă operaționalizarea celor două linii nu s-ar fi făcut rapid, "domnul director de la CFR răspunde cu capul", avertiza ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, la începutul lunii iunie.

Cele două linii de cale ferată sunt gata, cerealele pot ajunge de pe calea ferată direct în Siloz și de acolo pot fi transbordate pe nave fluviale. Numai că, în aproape o lună, nici măcar un bob din cerealele ucrainene nu a ajuns la Galați pe noua rută. "Încă nimic până acum", ne-a confirmat Marcela Daniela Costea, directorul general al Administrației Porturilor Dunării Maritime Galați, companie de care țin Port Bazinul Nou și Port Docuri.

"Noi am făcut tot ce ne stă în putință pentru a oferi facilități pentru aducerea mărfurilor în port. Se pare că ucrainenii nu sunt atât de dornici să trimită marfa prin Galați. Sufocă portul Constanța, le convin ritmul și termenele pe care le asigură Constanța. Dar cred că vor ajunge la concluzia că trebuie să folosească și Galațiul, pentru că doar timpul poate compensa pierderile. Traderii gălățeni au contracte încheiate pentru transporturi de cereale, sperăm să se spargă gheața cât mai curând. Contracte există, logistica există, costurile de operare sunt convenabile pentru traderii ucraineni, sperăm să înceapă cât mai curând livrările de mărfuri și prin portul Galați", ne-a declarat Marcela Daniela Costea.

Citit 6704 ori Ultima modificare Vineri, 05 August 2022 09:33

5 comentarii

  • postat de gica
    Sâmbătă, 06 August 2022 19:47
    5.13.207.***
    Ce minte bolnava după publicitate si după jecmănit banu publici a gândit muatraea asta/ ? Cum au făcut inevetiția fără sâ fi vorbit anicipat cu ucrainenii sa vada daca exista cerere ? Si in plus, de ce ar fi trasportat veciinii noștri grâul prin portul Galați, dacă aveau și ei port funcțional la Reni ?! Asta e clasa politica pe care o avem ! Incompetenți cu minte creațâ care se trag uni pe alții în funcții publice. Nu ne vom face bine niciodata !
    0
    1
    Raportează
  • postat de papura voda
    Joi, 04 August 2022 09:20
    84.243.108.***
    bine nu ne mai facem niciodata! De ce? pentru ca noi romanii suntem atat de serviabili in fata dezinteresului celorlalti, incat devenim un fel de pacalici in fata lor! Dar pana ne trezim la realitate vor mai trece cel putin 100 de ani! Pana cand ne vom vedea doar de ale noastre si pana nu vom astepta sa fim invitati la masa bogatilor (pentru ca, sa fim seriosi, Ukraina si dupa razboiul de cotropire dus de rusi pe teritoriu ei, tot este mai bogata decat noi), vom executa munca in zadar! Si nu sunt vorbe aruncate in vant, este pura realitate, impletita cu gustul amar al deznadejdii ca ne vom reveni vreodata!
    Vapoarele ukraineene deja isi transporta nestingherite granele patriei catre beneficiarii sai chiar sub obladuirea maicii Rusia, fara nici un fel de stres! Este bine totusi ca s-a reparat si Linia Larga (ecartamentul marit), pentru ca asa poate vom relua comertul cu Ukraina si prin zona Galati-Giurgiulesti, nu numai prin Constanta sau Tulcea...
    5
    28
    Raportează
  • postat de Cristian
    Joi, 04 August 2022 08:53
    5.13.139.***
    Deci practic sau apucat de treabă, au cheltuit bani pe reabilitare(mai mulți decât costul real,cu siguranță) fara să vorbească cu 'partenerii' să afle dacă există cerere.
    5
    23
    Raportează
  • postat de Mihnea
    Joi, 04 August 2022 07:58
    5.13.201.***
    Sa mai cheltuim niste bani, sa ne mai umflam putin muschii sa aratam cine suntem fara sa ne intrebe cineva, fara sa ii pese cuiva. Bla bla bla.
    4
    21
    Raportează
  • postat de Jack
    Joi, 04 August 2022 04:22
    5.13.211.***
    Vagoanele au ajuns , dar in alta parte se descarca cerealele , in statia Larga {Bazinul nou} , cerealele erau descarcate si transbordate cu camioanele in Bazin Docuri , aici cineva trebuie sa pape niste bani .
    5
    21
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.