Galațiul va avea și trenuri electrice

Galațiul va avea și trenuri electrice
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

Într-un viitor nu foarte îndepărtat, Galațiul ar putea fi legat de stațiunile de pe litoral și de zona de nord a țării prin trenuri electrice.

Autoritatea pentru Reformă Feroviară a deschis seria achizițiilor de material rulant prin Planul Național de Redresare și Reziliență, publicând în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice anunțul licitației pentru 20 de rame electrice. „Menționăm că a fost lansată, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 4. Transport sustenabil, procedura de atribuire în vederea achiziţiei unui număr de 20 de rame electrice RE-IR2 de lung parcurs, destinate conectării centrelor urbane din România, precum și achiziționarea serviciilor accesorii de mentenanţă, instruire a personalului în ceea ce priveşte exploatarea, operarea trenurilor, transportul, asigurarea, punerea în funcţiune şi asistenţa tehnică în perioada de garanţie, conform Caietului de Sarcini”, anunță ARF. Perioada de mentenanţă și de reparații este de 15 ani și poate fi prelungită pentru încă 15 ani.

Trenurile achiziţionate vor fi distribuite tuturor operatorilor feroviari de călători și vor circula pe o serie de rute electrificate sau în curs de electrificare.

Printre rutele menționate se numără: Galați – Mărășești (Focșani) – Bacău – Iași, Galați – Mărășești (Focșani) – Bacău – Suceava, Galați – Brăila – Constanța – Mangalia, Iași – Bacău - Mărășești (Focșani) – Barboși (Galați) – Brăila – Constanța – Mangalia și Suceava – Bacău - Mărășești (Focșani) – Barboși (Galați) – Brăila – Constanța – Mangalia.

Valoarea estimată a contractului este cuprinsă între 1,201 și 2,374 miliarde de lei, fără TVA. Durata contractului va fi de 208 luni, iar criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate-preţ. Ofertele sunt așteptate până pe 26 septembrie.

Reamintim că, în cursul lunii martie 2022, ASF a semnat un alt contract, pentru 20 de trenuri interregionale electrice de lung parcurs „Coradia Stream”, care vor fi furnizate de compania Alstom. Una din rutele pe care vor circula aceste rame este Galați – București Nord. Ramele electrice de la Alstom sunt compuse din șase vagoane (două vagoane de capăt cu cabine de conducere și patru vagoane intermediare). Asigură 351 de locuri pe scaune și dispun de o zonă de bar/bistro, o zonă pentru călători cu dizabilități, dar și o zonă destinată distribuirii automate de bilete și aparate de compostat. Vagoanele au sisteme de climatizare și conexiune WI-FI.

Citit 5907 ori Ultima modificare Duminică, 14 August 2022 08:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.