Florăriile gălăţene, victime colaterale în „Războiul lalelelor”

Florăriile gălăţene, victime colaterale în „Războiul lalelelor”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Tirurile olandeze oprite în vamă transportau şi flori destinate clienţilor gălăţeni * Diferendul diplomatic dintre România şi Olanda pune în pericol… aranjamentele pentru nunţi şi botezuri * „Bacteria ucigaşă”, este o poveste de adormit copiii, consideră florăresele din Galaţi * Cu florile la Parlamentul European şi Consiliul JAI via strada Domnească *

„Ce straniu, ce bizar şi ce coincidenţă”, la doar câteva ore după ce, vineri, guvernul olandez a anunţat că nu este de acord ca România să intre în Spaţiul Schengen, în vămile româneşti s-a dus vestea că o bacterie misterioasă, potenţial ucigaşă, s-ar ascunde printre florile, seminţele şi bulbii aduşi cu tirurile din Ţara Lalelor.

Vineri, 16 septembrie, ora 21.00, în vama Nădlac s-a dat prima bătălie în „Războiul lalelor” dintre România şi Olanda, primul TIR încărcat cu marfă poloneză fiind tras pe dreapta. În patru zile, 12 tiruri din Ţara Lalelelor au sfârşit prin a fi confiscate, iar trei au fost returnate furnizorului din Olanda.

Vestea a stârnit consternare printre florăresele din întreaga ţară, inclusiv cele din Galaţi, dat fiind faptul că mai toată marfă vândută pe piaţa locală provine din Olanda.

Blocaj la furnizori

„Ne cam îngrijorează povestea asta, pentru că mai tot ce înseamnă floare, fie că e gerbera, crizantemă, crin, orhidee – vine din Olanda.

De la bursa de flori, marfa ajunge la marii distribuitori, care la rândul lor lucrează cu reţele de desfacere în piaţa locală. Pe un mic segment din piaţă mai sunt flori din Italia sau Turcia, dar olandezii au o calitate mai bună şi preţuri mai mici, aşa că ei au cam 90 la sută din piaţa de la noi”, ne-a explicat Mariana Grecu, de la florăria "Magnolia".

În unele florării, precum "Marguerite", florăresele au încredere în capacitatea furnizorilor de a descâlci iţele întregii afaceri. „Noi am fost anunţaţi că florile vor veni normal… Eu una nu cred în povestea cu bacteriile. N-am avut niciodată astfel de probleme. E ceva aici, ca să pună presiune pe olandezi”, este de părere Rădiţa Cojocaru, de la florăria „Marguerite”.

Sunt însă şi florării gălăţene în care se manifestă temerea că ar putea deveni „victime colaterale” în duelul politic şi economic dintre România şi Olanda. „Până la blocaj, furnizorii au mai avut ceva stoc, am mai avut şi noi.

Dar după asta ce se întâmplă? Eu cred că nu este nimic adevărat în povestea cu bacteria, e un mod de presiune. O floare să dăuneze sănătăţii e o aberaţie! Noi avem comenzi de nuntă pentru sâmbătă – duminică. Pe oameni nu-i interesează problema cu Schengen, fără Schengen, cu furnizori, vamă şi aşa mai departe. Ei vor să aibă la masă buchetele şi florile pe care le-au comandat. Din pământ, din iarbă verde, trebuie să le am.

Eu de unde le aduc? Unul dintre furnizori a spus deja că nu mai ia comenzi până nu se deblochează situaţia. Unul riscă, a luat comanda, dar nu sunt sigură că o să-mi aducă florile. Lumea chiar a început să se teamă că rămâne fără marfă”, ne-a mărturisit  Mitriţa Cernega, de la florăria „Amaryllis”, încrezătoare însă că situaţia se va debloca în cele din urmă.

Creşteri de preţuri la orizont

O altă problemă este aceea că, fie şi în cazul în care florile olandeze vor primi în cele din urmă „undă verde” în vamă, preţurile  florilor ar putea să crească.

„Noi am avut noroc că am apucat să luăm flori chiar înainte să se oprească importurile. Distribuitorul nostru s-a zbătut să vadă dacă o să mai aducă marfă săptămâna asta, dar ne-a anunţat până la urmă că nu o să mai aducă. Pentru că, dacă stau TIR-urile cu flori patru, cinci zile în vamă după ce au fost recoltate acum o săptămână, ce să mai iei?

Că pui floarea în apă şi ţine o zi, nu merge aşa, că ne pierdem clienţii! Iar dacă sunt mai puţine flori pe piaţă, atunci sigur o să crească preţurile”, ne spune şi Jeniţa Carp, de la florăria „Anthurium”. Dacă problema cu florile din Olanda persistă, probabil că pe piaţă vor încerca să pătrundă furnizori din Italia, Turcia sau Ungaria.

Din păcate, marile serele româneşti care să acopere cererea au devenit istorie, doar la Bucureşti şi Craiova mai existând sere care să lupte cât de cât cu importurile.

„Am văzut nişte reportaje despre cum produc olandezii florile şi am rămas impresionată cum nu vă imaginaţi. Sunt cu zeci de ani înaintea noastră. Ce bacterie să fie, când în serele lor parcă-i farmacie? Eu personal n-am crezut nici povestea cu găinile, nici cu castraveţii, au avut unii de câştigat şi cei mai mulţi de pierdut.

Aşa şi cu florile. Că nu au fost ei de acord cu noi, asta nu înseamnă că a pierit lumea şi că trebuie să ne răzbunăm pe ei. Iar la urma-urmei, cine vrea să plece oricum pleacă, cu sau fără viză, vamă sau Schengen!”, consideră Jeniţa Carp.

Duel diplomatic

În timp ce florăriile gălăţene se întreabă care le va fi viitorul, companiile olandeze exportatoare în România şi-au exprimat către ambasadă şi către autorităţile relevante din Olanda îngrijorarea pricinuită de oprirea în vămile din România a unor transporturi, dat fiind faptul că este vorba de afaceri de ordinul milioanelor de euro.

"În prezent, autorităţile olandeze sunt în contact cu autorităţile române pentru a obţine informaţii despre motivele care au determinat adoptarea acestei măsuri", se arată într-un comunicat al Ambasadei Olandei la Bucureşti.

Problema s-a rostogolit până la Parlamentul European şi Comisia Europeană. Mai mulţi eurodeputaţi olandezi au catalogat blocarea transporturilor de flori şi seminţe la frontiera dintre Ungaria şi România drept o formă de "şantaj" şi i-au cerut explicaţii în legătură cu această situaţie comisarului UE pentru Piaţa Comună, Michel Barnier.

În acest timp, autorităţile române dau de înţeles că nu există nici o legătură între stoparea importurilor de flori din Olanda şi refuzul guvernului de la Haga de a admite România în Spaţiul Schengen. Cert este că, mâine, la Bruxelles este programat a se desfăşura Consiliul JAI (Justiţie şi Afaceri Interne – n.r.) în care se va discuta şi problema aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen. Răspunsul olandezilor este probabil aşteptat cu interes şi de specialiştii din cadrul laboratoarelor fitosanitare româneşti.

Citit 2346 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.