CFR-ul îşi pierde vagoanele

CFR-ul îşi pierde vagoanele
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Trenul? Nu, maşina mică. Sau, mă rog, microbuzul. Celebrul refren care se încheia cu „Unde-l duci pe Ionică?” nu mai e valabil demult, iar el ar trebui adaptat cam aşa cum începe textul de faţă. Sunt destule porţiuni, acelea cu lucrări la infrastructură, pe care trenul poate fi întrecut la pas. Viteza medie pe reţeaua de transport feroviară română este de 43 de kilometri la oră. În 1989, media era cam de 80 km/h, deci dublu. În perioada anilor 2003-2004, media vagoanelor la o garnitură CFR era de 12. Acum e doar de 4. La revoluţie, Bucureştiul îl „făceai” în vreo trei ore. Acum te duci binişor în aproape cinci ore, iar dacă trenul întârzie, n-o să auzi scuze. Bine, scuze nu auzeai nici înainte. Toate acestea sunt motive pentru care tot mai mulţi români preferă cursele de microbuz pentru deplasările prin ţară, sau chiar între localităţile din acelaşi judeţ.

Mai multe, mai ieftin, mai repede

Avantajele microbuzelor faţă de tren sună aproape ca un dicton olimpic.  Sunt mai multe curse pe zi, preţul e mai mic şi ajungi mai repede la destinaţie.

În primul rând, contează preţul şi timpul petrecut pe drum, iar la aceste capitole CFR-ul pierde aproape pe toată linia (ironia este involuntară). Pentru un drum cu trenul pe ruta Galaţi-Bucureşti, cel mai ieftin bilet costă 50,4 lei (cu acceleratul).

Mai sunt variantele cu intercity (64,3 lei) şi rapidul (70,6 lei). În toate trei variantele, faci cel puţin patru ore pe drum, asta dacă nu e caniculă. Sau viscol. Cu un microbuz care pleacă din autogara Dumony, preţul este mai convenabil: 40 de lei. Şi ajungi şi mai repede. Şi ai şi zece curse pe zi, din 90 în 90 de minute.

Spre Constanţa, în perioada estivală erau două trenuri pe zi: un personal care făcea 5 ore şi 41 de minute (preţ bilet 31,2 lei) şi un accelerat care ajungea pe Ltoral în doar patru ore, dar la care un bilet costa 50,4 lei. Acum a rămas doar personalul. Cu microbuzul, biletul este 40 de lei.

La fel, Braşovul: cu trenul faci cinci ore şi jumătate, la un preţ de 55,5 lei biletul. Cu microbuzul ajungi cam tot atât de repede, dar e mai ieftin (45 de lei, în medie, un bilet) şi ai mai multe curse la dispoziţie (şase pe zi).

Diferenţe mari, şi nu în favoarea CFR-ului, apar în cazul destinaţiilor spre care nu există tren direct.

De exemplu, Piatra Neamţ. Sunt două trenuri cu care poţi ajunge acolo, dar la ambele se face schimbare în Buzău. Preţurile, conform Mersului Trenurilor, sunt de 67,8 sau 83,6 lei, iar pe drum faci zece ore. Cu microbuzul ajungi direct, faci doar cinci ore, iar biletul e aproape la jumătate: 40 de lei din autogară. Iar exemplele ar putea continua.

Şi bagajul?

„Domnule, de vreo doi ani, merg numai cu maxi-taxi spre Bucureşti. E mai rapid şi mai ieftin. Şi fac şi oprirea aia pe la jumătatea drumului, unde, ca omul, poţi bea o cafea şi fuma o ţigară…”, spune Vasile Gabor, de 46 de ani, înainte de a urca într-un microbuz din Autogara Dumony.

„Şi mai e ceva”, sare un alt bărbat care ne aude vorbind.

„În vagoanele astea noi ale CFR-ului, n-ai unde să-ţi ţii bagajul. Am urcat odată cu o valiză şi n-am avut unde să o pun. Spaţiile alea pentru bagaje parcă sunt făcute la mişto, pentru borsete, aşa sunt de mici”, spune omul, care evită să ne spună numele.

Ce-i mult e prea mult?

„Sunt, în medie, 45.000 de călători pe lună care pleacă cu diferitele curse de microbuz din autogară. Din aceştia, cam 9.000 sunt pensionari şi 2.200 - veterani de război. Faţă de anul trecut, am înregistrat o creştere de 10 la sută în ceea ce priveşte numărul de călători”, ne spune Gheorghe Dumitru, patronul Autogării Dumony.

Şi tot Gheorghe Dumitru ne spune şi partea nevăzută a transporturilor cu microbuzele: în Bariera Traian, la fiecare trei minute un microbuz intră sau iese din Galaţi. Sunt circa 400 de curse într-o zi, de dimineaţa de la 5,00 până seara, la ora 21,00. „Sunt mult prea multe. De aici rezultă haos, evaziune, accidente şi poluare”, mai spune şeful de la Dumony.

Plusuri şi la CFR

Un bilanţ pe primele opt luni ale acestui an arată că şi CFR are plusuri in ceea ce priveşte numărul călătorilor. Amănunte am aflat de la Viorel Istrate, liderul local al Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare Comercial.

„Pe ruta Galaţi-Braşov, avem o creştere de 9 la sută faţă de perioada ianuarie-august 2010, de la 150 la 180 de călători pe zi.

Pe Galaţi-Constanţa, deşi e o miză sezonieră, avem un plus de 11 la sută, ajungând acum la 200 călători/zi. Trebuie menţionat că pe ruta Bucureşti-Constanţa s-au derulat şi lucrări la infrastructură, ca parte integrantă a coridorului IV pan-european. Iar pe Galaţi-Bucureşti am înregistrat un plus de 1,9 la sută; sunt aproape 1.000 de călători zilnic, dar şi mai multe trenuri”, afirmă Viorel Istrate.

După 20 de ani

Sindicalistul spune, însă, că plusurile înregistrate de CFR în acest an sunt foarte mici faţă de ceea ce s-a pierdut până acum. „Au fost scăderi de 8-9 la sută de la an la an. Iar în 2010 am pierdut 11-12 la sută. Odată cu scăderea numărului de călători, strategia CFR-ului a fost de diminuare a numărului vagoanelor.

În anii 2003-2004 erau 12 vagoane în medie la o garnitură, acum sunt patru. La viteza medie de circulaţie actuală a reţelei feroviare, de 43 km/h, nu ne putem dezvolta. Trebuie să avem o medie măcar de 80 km/h, aşa cum era, dacă nu greşesc, la Revoluţie.

Înainte, cam 90 la sută din mărfuri erau transportate pe feroviar, iar transportul rutier prelua marfa acolo unde nu exista cale ferată, pe distanţe de maximum 100 de kilometri. Lucru care, iată, este reluat în proiectele Uniunii Europene acum, după 20 de ani”, a conchis Viorel Istrate.

Citit 1486 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.