Bani pentru retehnologizarea și dezvoltarea IMM-urilor

Bani pentru retehnologizarea și dezvoltarea IMM-urilor
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) a lansat în consultare publică procedurile de implementare aferente unor programe naţionale, în valoare de peste 211 milioane de lei, care vizează susţinerea investiţiilor şi creşterea competitivităţii IMM-urilor, precum şi încurajarea digitalizării şi transformării verzi a acestora.

Este vorba despre programele "Comerț & Servicii" (74,5 milioane de lei), "Microindustrializare - Fabricat în România" (85 milioane lei) și "Accelerare a dezvoltării IMM-urilor" (52 milioane lei).

"Noile ediţii au drept obiectiv susţinerea investiţiilor şi creşterea competitivităţii IMM-urilor, precum şi încurajarea digitalizării şi transformării verzi a acestora, printr-o schimbare de paradigmă, în ceea ce priveşte mecanismul de acordare a sprijinului financiar", informează MEAT.

Astfel, cele trei programe, diferenţiate doar prin activităţile ţintă cărora li se adresează, vor fi implementate cu componentă de primă de capital pentru creditele de investiţii acordate de băncile partenere, pentru cheltuielile eligibile de retehnologizare, achiziţia de echipamente noi şi performante pentru eficientizarea energetică a activităţii, tehnologii, echipamente, sisteme, soluţii sau servicii de colectare, reciclare, reutilizare a deşeurilor industriale şi cheltuieli de digitalizare a afacerilor.

Conform procedurilor aflate în consultate publică, mecanismul de acordare a sprijinului financiar comun celor trei programe implică, în primă instanţă, selectarea transparentă a băncilor partenere de către MEAT. Solicitanţii vor depune, în continuare, cererile de creditare şi finanţare la una dintre instituţiile de credit selectate, într-o perioadă de înscriere de 30 de zile. Ulterior, băncile partenere vor transmite către minister listele proprii ale aplicanţilor, conform principiului primul venit - primul servit, realizând, în continuare, evaluarea bancabilităţii acestora.

Verificările din punct de vedere administrativ şi al eligibilităţii aplicanţilor vor fi realizate de MEAT/AIMM. În funcţie de rezultatele comunicate, băncile vor încheia contractele de credit şi AFN în maximum 30 de zile de la emiterea notificărilor de principiu la finanţare. După efectuarea cheltuielilor aferente investiţiei de către beneficiar, banca parteneră va transmite decontul, însoţit de documentele aferente, către MEAT/AIMM, în vederea verificării acestuia.

Termenul maxim de implementare a proiectului va fi de 12 luni de la data semnării contractului de credit şi AFN.

Valoarea primei de capital va fi de maximum 500.000 de lei, dar nu mai mult de 50 la sută din valoarea cheltuielilor eligibile aferente unui credit de investiţii contractat de la instituţia de credit parteneră, iar valoarea creditului de investiţii solicitat prin program nu poate fi mai mică de 250.000 de lei.

Citit 671 ori Ultima modificare Vineri, 18 August 2023 11:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.