Se închide Furnalul 3 la ArcelorMittal

Se închide Furnalul 3 la ArcelorMittal
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Combinatul va funcţiona cu un singur furnal * Toţi muncitorii vor fi trimişi 20 de zile în concediu de odihnă *

Zvonurile legate de reducerea activităţii la Arcelor Mittal Galaţi au fost în cele din urmă confirmate de către reprezentanţii companiei. Potrivit  lui Dorian Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al administraţiei combinatului siderurgic gălăţean, peste două săptămâni va fi oprit unul dintre cele două furnale care funcţionează în acest moment. 

„ArcelorMittal Galaţi confirmă faptul că îşi va ajusta producţia din cauza condiţiilor de piaţă din regiune, în special cele din Turcia. Pentru cel puţin 2 luni, începând din 19 noiembrie, Combinatul va opera cu un singur furnal”, a declarat ieri Dumitrescu.

Deşi acesta a refuzat să facă orice alt comentariu, surse din cadrul combinatului siderurgic au precizat că unitatea care urmează a fi închisă este Furnalul 3, iar tot ce se producea aici va fi preluat de către Furnalul 4.

În acelaşi timp, există informaţii că ArcelorMittal va continua investiţia la Furnalul 5, la care se derulează lucrări de modernizare estimate de către investitor la aproximativ 53 de milioane de euro, acesta urmând să fie pus în funcţiune în 2011.

Închiderea Furnalului 3 nu este singura veste proastă legată de Combinat. În cadrul unei şedinţe dintre sindicalişti şi reprezentanţi ai administraţiei ArcelorMittal, care a avut loc tot ieri, le-a fost comunicat sindicaliştilor că urmează ca toţi muncitorii să fie trimişi în concedii de odihnă forţate de câte 20 de zile în lunile noiembrie şi decembrie  2010 şi ianuarie 2011. Este de acum o certitudine şi acest lucru. 

Această decizie ar veni, le-a fost explicat sindicaliştilor, ca urmare a scăderilor de pe piaţa de oţel din Turcia, acolo unde ArcelorMittal Galaţi face cam două treimi din vânzări.

În plus, fluctuaţia euro - dolar (piaţa din Turcia se orientează după dolarul american, iar costurile de producţie din România se înregistrează în euro) face ca pierderile Combinatului să fie unele importante.

Citit 2428 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.