Execuția bugetului general consolidat pe luna ianuarie 2025 s-a încheiat cu un deficit de 11,01 miliarde de lei, respectiv 0,58 la sută din PIB, față de deficitul de 7,89 miliarde de lei, respectiv 0,45 la sută din PIB, aferent lunii ianuarie 2024, potrivit datelor comunicate de Ministerul Finanțelor.
Veniturile totale au însumat 46,75 miliarde de lei, în scădere cu 1,4 la sută (an/an), pe fondul reducerii fondurilor europene și a unor categorii de venituri curente - încasări din TVA (ca urmare a majorării rambursărilor în ianuarie) și accize (efect de bază ridicat în ianuarie 2024). În același timp se observă contribuții pozitive mai însemnate în cazul încasărilor din impozitul pe salarii și venit și contribuții de asigurări. Exprimate ca pondere în PIB, veniturile s-au ajustat cu 0,24 puncte procentuale: -0,15 puncte procentuale în cazul veniturilor din fonduri europene și -0,09 puncte procentuale în cazul veniturilor curente.
Pe de altă parte, cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 57,76 miliarde de lei au crescut în termeni nominali cu 4,5 la sută comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile pe luna ianuarie 2025 au înregistrat o scădere cu 0,1 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului 2024, de la 3,1 la sută din PIB la 3,0 la sută din PIB.