Chiar dacă la nivel regional s-a manifestat o tendință de apreciere a monedelor, cea națională nu a putut să profite de reducerea aversiunii față de risc, iar cursul s-a apropiat de valorile înregistrate imediat după primul tur al alegerilor prezidențiale.
Vineri, cursul euro a urcat de la 5,0837 la 5,0889 lei, față de 5,0783 lei, la începutul săptămânii, și a atins un maxim de al ultimelor aproape cinci luni.
Cotațiile la care s-au realizat tranzacțiile s-au majorat de la un minim de 5,076 lei la 5,094 lei, în ședința de vineri, când piața s-a închis la 5,089 lei, pe fondul creșterii cererii comerciale și în lipsa unor rezultate majore în privința redresării deficitului bugetar, care de la o proiecție inițială de 7% a fost majorat la ultima rectificare bugetară la 8,4% din PIB.
De altfel, indicatorul de încredere în economia românească publicat de Comisia Europeană a scăzut în septembrie la 94,2 puncte, față de 94,4 puncte în august.
Trei emisiuni de euroobligațiuni
Rezervele valutare ale BNR au scăzut marginal la finalul lui septembrie, la 65,015 miliarde euro, însă se vor mări la sfârșitul lunii, după ce Ministerul de Finanțe a apelat pentru a patra oară în acest an la piețele internaționale și a împrumutat un total de 4 miliarde de euro, destinate finanțării deficitului bugetar, prin trei emisiuni de euroobligațiuni, cu scadențe la 7, 12 și 20 de ani.
Pentru scadența de 7 ani cererea a fost de peste 4,6 miliarde de euro, iar Trezoreria s-a împrumutat cu 2 miliarde de euro. Pentru maturitatea de 12 ani, cererea a fost de peste 2,1 miliarde de euro, iar suma atrasă a fost de 1 miliard de euro, iar pentru scadența de 20 de ani cererea a fost de peste 2,7 miliarde de euro, iar suma împrumutată a fost tot de 1 miliard de euro.
La sfârșitul săptămânii, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,50%, nivel egal cu cel al ratei de politică monetară practicate de BNR. Indicele la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,65%, iar cel la 12 luni s-a menţinut la 6,84%.
Incertitudini legate de shutdownul american
Euro s-a tranzacționat la sfârșitul săptămânii în culoarul 1,1713 - 1,1759 dolari și a închis pe piața americană la 1,1743 dolari, în condițiile în care investitorii sunt influențați de incertitudinea legată de shutdownul administrației federale americane, care nu a permis publicarea unor date economice fundamentale din Statele Unite, precum raportul privind piața muncii din sectorul non-agricol.
Francul elvețian a încheiat săptămâna cu un curs de 5,4403 leim iar lira sterlină cu cel de 5,8302 lei.
Preţul gramului de aur, care a urcat miercuri la maximul istoric de 541,6013 lei, a coborât la sfârșitul săptămânii la 538,1818 lei, după ce metalul galben a fluctuat între 3.837 și 3.892 dolari/uncie, sub cel de-al 39-lea maxim istoric din acest an, de 3.896,30 dolari/uncie, atins în ședința din 1 octombrie.
Investitorii și-au intensificat la sfârșitul săptămânii plasamentele în activele digitale, în condițiile în care ultimul trimestru din an este caracterizat, din punct de vedere istoric, de o creștere a cererii. Ultimul maxim atins de bitcoin a fost de 124.456 dolari, înregistrat pe 14 august. Ether a urcat până la 4.891,70 dolari, în noiembrie 2021.
La finalul acestei săptămâni, bitcoin a urcat până la 125.689 dolari, iar ether la 4.616 dolari.