Sindicaliştii din combinat: „Patronatul să ceară un nou mandat de la Luxemburg!”
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Sindicaliştii din combinat: „Patronatul să ceară un nou mandat de la Luxemburg!”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Nemulţumiţi, unii dintre liderii sindicali vorbesc deja de mitinguri *

Federaţiile sindicale active în combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi i-au cerut patronatului, luni, în timpul celei de-a şasea runde de negocieri salariale, să se consulte cu conducerea centrală a companiei şi să prezinte o nouă ofertă deoarece prima, conţinând zero creşteri de salarii în 2012, este de neacceptat. „I-am cerut administraţiei să ceară un nou mandat de negociere de la Luxemburg, astfel încât să vină în întâmpinarea cererilor noastre cu o ofertă concretă”, a declarat, la finele şedinţei de luni, Ilinca Diaconu, de la Federaţia Naţională Sindicală Solidaritatea Metal.

Liderii sindicali au primit, însă, un răspuns negativ la această solicitare. „Am rămas, încă o dată, dezamăgiţi. Administraţia a rămas pe poziţii şi, invocând criza economică, ne-a spus din nou că nu poate majora salariile din combinat anul viitor”, a spus Vasile Crişan, purtătorul de cuvânt al filialei locale a Federaţiei Sindicale a Siderurgiştilor Metarom.

Totodată, administraţia le-ar fi reproşat organizaţiilor sindicale că au pretenţii salariale exagerate. „Patronatul ne-a spus că a analizat cererile noastre şi a ajuns la concluzia că ele sunt foarte mari. Astfel, indexările de salarii, de prime, de sporuri şi bonusurile solicitate ar presupune un efort financiar suplimentar cuprins între 20 şi 30 la sută”, a afirmat liderul Federaţiei Solidaritatea Virgil Săhleanu a Metalurgiştilor din România, Gheorghe Tiber.

„Revendicările noastre constituie un punct de plecare. Suntem dispuşi să negociem, dar nu cu o ofertă zero pe masă”, au subliniat surse sindicale participante la discuţii. „Un furnal nu merge doar cu materie primă, merge şi cu oameni. Şi dacă au investit 80 de milioane de euro într-un furnal, să investească ceva şi în salariile oamenilor”, a spus şi Gheorghe Tiber.

El a ameninţat că, dacă patronii nu vin cu o ofertă concretă de creştere salarială, federaţia sa va organiza un miting pe 28 decembrie.

Să mai spunem că, în cadrul întâlnirii de luni, patronatul şi liderii sindicali au negociat alte aproximativ 30 de articole din Contractul Colectiv de Muncă al unităţii, ajungând la un bilanţ parţial de 117 articole parcurse din 133. Câteva, referitoare în special la protecţia socială, au rămas în discuţie. Părţile se reunesc la masa tratativelor marți, începând cu ora 14.00.

Citit 3600 ori Ultima modificare Luni, 19 Decembrie 2011 22:48

7 comentarii

  • postat de BEZMAN MEMBRU FSS
    Sâmbătă, 24 Decembrie 2011 15:32
    SA ZICEM MERSI CA NE MAI TIN ASTIA NU AU BANI SA NE DEA IN PLUS ASTIA.........SARACII
    0
    0
    Raportează
  • postat de tuky
    Miercuri, 21 Decembrie 2011 20:18
    Am o propunere pentru toti siderurgistii, daca nu se va obtine cel putin 50% marire de salarii, si uniformizarea salariilor (adica toti aceeasi categorie si implicit salariul), sa va retrageti cu totii de la sindicate, si sa va alegeti un alt sindicat din exterior !!! Daca nu..... stati si mutiti de foame, facandu-i pe altii bogati !!!!
    0
    0
    Raportează
  • postat de dodo
    Marți, 20 Decembrie 2011 23:53
    luptati ptr drepturile voastre fara frica...uniti-va si rupetile capul acestor ordinari,capitalisti nenorociti si flamanzi...sa-i bata dumnezeu ptr ceea ce fac cu bietii oameni,isi bat joc aceste gunoaie de un oras intreg....sa va de-a salarii decente,ca la luxemburg,salariile nu coboara sub 2500 de euro...si numai acceptati sa plecati din combinat,numai acceptati ptr o suma mica sa ramaneti pe drumuri,de-altfel si autoritatile locale sa impoziteze cu 60 la suta veniturile celor care vor sa plece din combinat,orasul si asa este mort,in loc sa creem locuri de munca,incurajam frecatul mentei si statul acasa...incredibil.
    0
    0
    Raportează
  • postat de Arici Pogonici
    Marți, 20 Decembrie 2011 11:45
    Pt. vlm

    Voi ati gresit in fiecare an. Aratati anul in care ati "negociat". Niciodata. Asta demonstreaza ca nu sunteti buni de lideri de sindicat. Trebuie si ceva carte ca sa intelegi cum sta treaba. Daca esti palmas, te incurci in detalii tehnice, nu intelegi nimic si ridici mana ca prostu.Te bucuri insa de un succes personal ca nu mai esti plin de vaselina pana la gat si ti se spune lider de sindicat. Noi vrem de la voi si rezultate. Nu puteti? Aici este buba, incapacitatea de a intelege. Alta echipa care poate. Si atunci cand stii ca nu mai ai loc cald asigurat o sa lupti pentru drepturi.

    Cand citesc "trebuia sa merge la vot cand trebuia" realizez ca esti certat rau cu scoala si locul tau este la saiba.
    0
    0
    Raportează
  • postat de Cetateanul turmentat
    Marți, 20 Decembrie 2011 11:00
    vlm ... ciudatel de confuz in exprimari... esti Bezman,undercover ? :-) Pai ce sa negocieze tampitii aia de la FSS cand anii din urma negocierea a insemnat DOAR acceptarea propunerii administratiei.Ariciul are dreptate ... demisia or we came with leverage over them.
    0
    0
    Raportează
  • postat de vlm
    Marți, 20 Decembrie 2011 09:50
    ptr arici. daca esti asa tare negociator raspunde la o intrebare. Cum poti negocia daca una din parti iti pune pe masa 0.trebuia sa merge la vot cand trebuia, tu esti cauza ptr care va vandut statul.hai pa
    0
    0
    Raportează
  • postat de Arici Pogonici
    Marți, 20 Decembrie 2011 08:57
    Salarii majorate cu 50 %. Daca nu, revolutie,afara cu TOTI liderii care de 22 de ani nu au reusit sa negocieze avantajos pentru noi.
    Daca nu obtineti mariri salariale inseamna ca nu va pricepeti la munca de negociere. . Simplu, atla echipa. Voi la saiba. De ce sa stati atata timp in munca de lideri sindicali fara rezultate. Afara. Nu numai salarii mici, dar o sa avem si pensii de nimic.Patronatul zice ca este criza. Dar cand avea profit de un miliard si jumatate pe an, de ce nu a marit salariile?
    Cum sa traim doar cu bani de mancare? Sclavi in propria tara? Pamant otravit, aer otravit, apa otravita, si fara salariu decent? Sa va intoarceti la noi doar cu mariri de 50 %. Atat.
    0
    0
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.