În jurul fostului combinat Liberty se discută, din nou, despre preț, despre investitori, despre interes strategic și despre viitor, iar în acest vârtej de cifre și scenarii ar trebui să existe o întrebare limpede: cu ce zestre vine Galațiul la această masă a negocierii, dincolo de ziduri, utilaje și hectare de platformă industrială.
Un combinat de asemenea dimensiune nu este doar un ansamblu de active, ci un organism economic care respiră prin infrastructură, prin energie, prin port, prin cale ferată și, inevitabil, prin legătura rapidă cu restul țării, iar valoarea lui finală nu se va fixa doar în funcție de starea tehnică a instalațiilor, ci și în funcție de cât de ușor poate fi integrat într-un circuit logistic modern, predictibil și eficient.
Astăzi, Galațiul are în lucru proiecte esențiale: drumul expres către Brăila, conexiunea spre viitoarea A7 prin Focșani, podul peste Dunăre, iar acestea conturează, în sfârșit, o ieșire din izolarea istorică, însă pentru un investitor care își construiește planuri pe zece sau douăzeci de ani, nu doar existența proiectelor contează, ci ritmul lor, termenele ferme, claritatea nodurilor rutiere și modul concret în care platforma combinatului va fi legată direct de rețeaua de mare viteză. Dacă dorim ca acest activ strategic să fie evaluat la adevărata lui valoare și să atragă capital serios, capabil să modernizeze și să mențină producția, atunci infrastructura trebuie să facă parte din ofertă, pentru că niciun investitor nu cumpără doar trecutul unui loc, ci mai ales viitorul său operațional, iar viitorul operațional înseamnă acces rapid la piețe, la furnizori, la forță de muncă și la coridoarele comerciale europene.
Reprezentanții Galațiului, la nivel parlamentar și administrativ, au acum datoria de a transforma această conectivitate într-o prioritate asumată, articulată instituțional și susținută constant în relația cu Guvernul, astfel încât proiectele aflate în derulare să capete coerență, finanțare stabilă și un calendar credibil, pentru că fiecare lună de întârziere se reflectă în percepția de risc a investitorilor și, implicit, în evaluarea finală a activului.
Autoritățile centrale, la rândul lor, pot înțelege că declararea combinatului drept obiectiv strategic trebuie dublată de o infrastructură pe măsură, integrată într-o viziune regională care să lege portul, calea ferată și rețeaua rutieră de mare viteză într-un sistem unitar, capabil să susțină nu doar producția de oțel, ci și dezvoltarea unor activități conexe, logistice și industriale, care pot revitaliza întreaga zonă.
A mări valoarea combinatului înseamnă a mări valoarea poziției sale pe hartă, iar această valoare nu se obține prin declarații, ci prin asfalt turnat, noduri construite și termene respectate, pentru că infrastructura reprezintă zestrea pe care o punem pe masă atunci când invităm capitalul să investească într-un oraș care vrea să fie intersecție, nu capăt de linie.
În cele din urmă, discuția despre preț este inseparabilă de discuția despre drumuri, iar dacă Galațiul își dorește un viitor industrial solid, trebuie să ofere, odată cu oțelul, și căile rapide prin care acesta să ajungă în lume.
