Furnalul 3 ar putea fi repornit în trimestrul III

Furnalul 3 ar putea fi repornit în trimestrul III
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Repornirea Furnalului 3, despre care liderii sindicali din combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi spuneau că se va produce la începutul verii datorită perspectivelor de creştere a cererii de tablă, va avea loc, cel mai probabil, în trimestrul al III-lea, susţin surse din interiorul companiei. Vorbim, aşadar, de intervalul iulie-septembrie. Ţinta este însă una optimistă, subliniază sursele citate, explicând că un comportament ezitant al cumpărătorilor ar putea genera amânarea startului Furnalului 3 până în trimestrul al IV-lea.

Apreciind că informaţiile sunt pure speculaţii, compania evită să se pronunţe. "O decizie referitoare la repornirea acestui echipament nu este luată. Hotărârea trebuie să fie legată de perspectivele pieţei pe următoarele luni", a declarat, joi, purtătorul de cuvânt, Dorian Dumitrescu.

"Se lucrează intens"

Între timp, instalaţia este pregătită pentru repunerea în funcţiune, indiferent când se va produce ea, spun sindicaliştii. "La Furnalul 3 se lucrează intens", a afirmat preşedintele Sindicatului Solidaritatea al Metalurgiştilor, Gheorghe Tiber.

Este vorba de mici reparaţii, confirmă compania. "ArcelorMittal Galaţi derulează în prezent lucrări programate şi obişnuite de reparaţii la Furnalul 3, după oprirea temporară a acestuia din noiembrie 2011", a spus Dorian Dumitrescu.

Furnalul 3 va fi repornit ori de câte ori cererea va creşte

Furnalul 3, care poate produce 1 milion de tone de fontă pe an, a fost oprit la scurt timp după repunerea în funcţiune a Furnalului 5. Acesta din urmă, având o capacitate dublă de producţie, a fost supus unor reparaţii capitale şi modernizări care au costat peste 80 de milioane de euro. De la momentul repornirii sale, în octombrie 2011, Furnalul 5 a fost oprit de mai multe ori, pentru a corecta unele erori făcute în timpul lucrărilor, dar acum se află aproape de parametrii normali de producţie. El este oprit periodic şi acum, pentru mentenanţă.

Planul ArcelorMittal Galaţi prevede ca în perioadele în care piaţa oţelului este scăzută şi comenzile de tablă sunt reduse să opereze doar Furnalul 5, iar atunci când cererea de tablă creşte să pornească şi Furnalul 3. O înmulţire a comenzilor de tablă este prognozată a se produce în perioada următoare, iar această previziune explică forfota de pe platforma siderurgică locală. Ne referim nu doar la reparaţiile derulate la Furnalul 3, ci şi la pregătirile de repornire a Laminorului de Tablă Groasă 1, oprit în toamna lui 2008, de când combinatul a operat cu Laminorul de Tablă Groasă 2.

Citit 2163 ori Ultima modificare Joi, 19 Aprilie 2012 18:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.