Cum ar trebui dezvoltat sistemul piscicol?
Foto: Foto: Vasile Caburgan

Cum ar trebui dezvoltat sistemul piscicol?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Doamna Stamate, 55 de ani: „Stăm într-o zonă înconjurată de ape. Ar trebui să avem peşte de să ni se aplece, să fie pe toate străzile. Chiar am fost în vizită la cineva într-un alt oraş din ţară şi m-au întrebat cum de nu m-am dus cu ditamai peştele la ei. Ar trebui să se investească mai mult în crescătorii, aşa s-ar mai face rost şi de locuri de muncă. Poate şi peştele ar fi mai ieftin dacă ar fi mai mult.”

Doamna Cosma, 60 de ani: „Bănuiesc că ar trebui mizat pe crescătorii, fie ele private sau de stat. Dacă s-ar putea să avem o crescătorie de sturioni, ar fi minunat. Ar trebui să fie cât de multe, mai ales că stăm în raiul apelor. Este un sector în care privaţii cred că ar putea câştiga bine. Acum totul e în paragină, s-a distrus. Galaţiul era renumit pentru apă şi pentru peşte, iar acum mâncăm peşte de import”.

Vasile Pricope, 80 de ani: „Ar trebui să se dezvolte, dar nu se dezvoltă nimic. Conducerea oraşului, chiar dacă are putere, nu face nimic. Ar trebui să ia iniţiative. Nu ştiu ce ar trebui să facă, dar numai să facă. Eu nu pot să fac nimic. Ai noştri ar putea, mă gândesc eu, că ar putea face ceva şi pe proiecte europene. Însă nu se bagă nimeni.”

Constantin Agache, 56 de ani: E la pământ sectorul piscicol. Faţă de ce a fost, acum e la pământ. Îmi aduc aminte că, în anii din urmă, Brateşul, Dunărea „bălteau” de peşte. Brateşul era o frumuseţe. Toată lumea avea de mâncat de acolo. Era şi de vânzare. De la conducere vine totul, ar trebui să fie la conducere oameni de meserie, pricepuţi, ca să ştie ce să facă şi ce iniţiative să ia în sensul acesta. Bănuiesc că sunt anumite interese ale oficialilor, nu li se dă voie investitorilor să vină cu o afacere de genul acesta.”

Citit 1195 ori Ultima modificare Marți, 27 Noiembrie 2012 18:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.