Chinezii sunt interesaţi de porturile din Galaţi. Mai mulţi asiatici ne vor vizita astăzi şi mâine

Chinezii sunt interesaţi de porturile din Galaţi. Mai mulţi asiatici ne vor vizita astăzi şi mâine
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O delegaţie formată din cinci chinezi, reprezentanţi ai mediului de afaceri, şi Wang Tieshan, consulul general al Consulatului Republicii Populare Chineze la Constanţa, sunt aşteptaţi să sosească la Galaţi, unde vor avea mai multe întâlniri cu o serie de oameni de afaceri, cu oficialităţi, dar şi cu reprezentanţi ai administraţiei portuare. Chinezii vor petrece două zile în oraşul de la malul Dunării, respectiv miercuri şi joi, după care vor pleca în municipiul Constanţa.

Potrivit directorului Parcului Industrial, Costică Voicu, asiaticii sunt interesaţi, în special, de segmentele portuar, agricol şi alimentar din Galaţi şi ar putea să facă o deplasare în Parcul Industrial.

Calendarul vizitei delegaţiei chineze cuprinde, printre altele, o vizită în Portul Bazinul Nou şi o alta la sediul APDM. „Parcul Industrial este aproape gata. Nu trebuie să tăiem panglici, ci să trecem la treabă. Galaţiul este în picaj şi orice vizită din afara ţării, orice activitate şi orice încercare reprezintă un pas înainte. Nu are importanţă cine aduce aceste delegaţii, dacă are în intenţie să aducă investitori la Galaţi”, ne-a declarat Marian Filimon, preşedintele PIMM Galaţi.

Citit 2767 ori Ultima modificare Marți, 16 Iulie 2013 18:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.