Proprietate publică, interes privat / Cine şi când trebuie să repare Viaductul

Proprietate publică, interes privat / Cine şi când trebuie să repare Viaductul
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Combinatul siderurgic ArcelorMittal nu va da niciun leu pentru lucrare * Primăria anunţă că, într-o primă etapă, va fi reluat doar traficul uşor


Viaductul va fi reparat doar parţial până la sfârşitul acestui an, iar combinatul siderurgic ArcelorMittal nu va contribui cu niciun leu. "Nu mai suntem vaca de muls a nimănui. Sângerăm din punct de vedere economic", susţine directorul general al ArcelorMittal Galaţi, Bruno Ribo.

"Dacă ni s-ar cere bani nu ar fi corect"

Deşi este perceput ca drum construit special pentru accesul în combinat, Viaductul nu va fi reparat decât cu bani publici. Este principala concluzie care se poate desprinde din cea mai recentă dezbatere publică care a avut loc pe platforma siderurgică, la care au participat conducerea ArcelorMittal şi reprezentanţi ai adminsitraţiei publice. Conducerea combinatului a spus răspicat că nu ar fi corect ca Primăria să ceară contribuţii private întrucât este vorba despre un obiectiv care face parte din infrastructura publică a oraşului. "Dacă ne-ar cere bani nu ar fi corect. Este un drum public, infrastructură publică. Poate că o soluţie ar fi ca Primăria că acceseze fonduri europene pentru acest lucru. Sunt fonduri pentru aceste lucrări. Există tendinţa de a vedea combinatul ca o vacă de muls, ca în trecut. Nu mai suntem o vacă de muls. Sângerăm din punct de vedere financiar, suntem în continuare sprijiniţi de compania mamă, de cinci ani suntem finanţaţi", a explicat directorul ArcelorMittal Galaţi, Bruno Ribo.

Combinatul a discutat deja cu Primăria

De altfel, conducerea combinatului şi reprezentanţii primăriei au avut deja o serie de discuţii pe tema reabilitării Viaductului. ArcelorMittal şi-a exprimat clar punctul de vedere: nu va contribui cu bani la reabilitarea căii de acces. "Au fost nişte discuţii cu domnul primar, în care ni s-a sugerat sau, mai degrabă, am fost întrebaţi dacă am putea contribui, dar răspunsul în contextul actual este negativ. A fost o discuţie de principiu, pentru că Primăria încă nu are un proiect, deci nu se poate discuta despre o anumită sumă. Există o expertiză sumară, se lucrează la proiect. În Consiliul Local a fost validată suma alocată pentru reparaţii superficiale", a declarat Tatiana Baltă, director "Shared Services" în cadrul ArcelorMittal Galaţi.

Închiderea Viaductului, "o problemă de imagine"

Conducerea combinatului susţine că închiderea Viaductului dăunează atât din punct de vedere financiar, cât şi la capitolul imagine. În primul rând, transportul muncitorilor pe platforma siderurgică este mai costisitor, întrucât se realizează pe căi ocolite, şi, în al doilea rând, este o notă proastă în faţa clienţilor şi potenţialilor clienţi care ajung pe platforma siderurgică gălăţeană. "În primul rând e un impact la nivelul imaginii pentru că drumul principal de acces este închis. Vă daţi seama ce fel de imagine oferim clienţilor noştri, celor care ne vizitează. Există şi un impact în ce priveşte timpul care se pierde pe drumul ocolitor, ne ia mai mult timp să ajungem în combinat. Nu suntem foarte fericiţi cu această situaţie. Noi am solicitat de multe luni să se ia măsuri privind Viaductul. Sprijinim Consiliul Local în măsura în care putem. Şi un exemplu de suport este faptul că am reparat drumul care ne aparţinea nouă şi care ne asigură acum accesul", a declarat directorul Bruno Ribo. "Acest drum se află în proprietatea noastră, iar noi nu am cerut nicio clipă taxe pentru circulaţia publică", a completat Tatiana Baltă.

Promisiune: până la sfârşitul anului va fi reluat traficul uşor

Potrivit conducerii combinatului şi a reprezentanţilor administraţiei locale, Viaductul va fi redat circulaţiei până la sfârşitul acestui an, însă doar pentru traficul uşor, o reabilitare din temelii a structurii urmând să se facă în anii viitori, în funcţie şi de posibilităţile de finanţare. "Îngrijorarea noastră se leagă de anotimpul rece. Suntem preocupaţi pentru că, pe timp de iarnă, drumul acesta nou este destul de dificil. Ar putea să ne genereze probleme în primul rând pentru aducerea muncitorilor", a spus Bruno Ribo. Se pare, însă, că lucrurile se vor rezolva până la iarnă. "Am primit un document de la Primăria prin care suntem informaţi că admnisitraţia locală se preocupă ca drumul să fie reparat în cel mai scurt timp. Verbal, ni s-a transmis că până la sfârşitul toamnei probabil vom avea calea redeschisă", a declarat Tatiana Baltă, director "Shared Services".

Viaductul trebuie reabilitat din temelii

Reprezentanţii Primăriei confirmă că se vor face doar lucrări urgente la Viaduct şi că acestea sunt preconizate a fi terminate până spre sfârşitul anului. "Proiectul va fi realizat în două etape. În prima etapă vom face ce este necesar pentru a reda Viaductul traficului uşor în cel mai scurt timp. Estimăm că asta se va întâmpla până la sfârşitul acestui an. Dar Viaductul trebuie introdus într-un program amplu de reabilitare. Este un pod pe care noi, comunitatea, l-am neglijat ani de zile. Şi trebuie să plătim cu toţii preţul acum. Viaductul este un obiectiv de interes naţional pentru că are caracter de unicat. Nu există un pod similar în România. El va intra într-un proiect de reabilitare în următorii ani. Este de neconceput să pierdem acest pod. El nu leagă doar oraşul de combinat, este o arteră foarte importantă către nord-vestul judeţului Galaţi", a declarat Radu Dinu, director general Infrastructură în cadrul Primăriei Galaţi. Acesta a anunţat că, deocamdată, totul se află în stadiul redactării proiectului, după care va urma o licitaţie şi abia apoi vor începe lucrările.

Combinatul are ca prioritate repararea drumurilor interne

Conducerea ArcelorMittal susţine că reparaţiile la drumurile interne se fac potrivit unui plan de priorităţi. Prioritar până acum a fost repararea drumului către poarta Est. "Avem un plan multianual pentru repararea tuturor drumurilor interne. Ca peste tot, trebuie să vedem ce este prioritar pentru noi. În fiecare an definim care priorităţile, iar anul acesta am fost nevoiţi să alocăm resurse importante să reparăm drumul care uneşte poarta Est de poarta Nord, cel folosit acum pentru accesul în combinat. Din păcate, accesul direct către poarta Est este închis şi a trebuit să reparăm acest drum, care nu mai fusese reparat din anii '90. Era într-o stare foarte proastă. Acum, următoarea prioritate este să reparăm drumurile care asigură ieşirea de la LBC, pentru că sunt o mulţime de tiruri care pleacă de acolo cu marfă", a explicat directorul Bruno Ribo.

Citit 5849 ori Ultima modificare Duminică, 11 August 2013 17:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.