Vin, pasiune şi afacere/ Povestea singurei femei somelier din Galaţi

Vin, pasiune şi afacere/ Povestea singurei femei somelier din Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Zenaida Costea a şcolit la standarde internaţionale prima generaţie locală de somelieri * Vin românesc degustat în stil parizian şi turism din cramă în cramă * Din toamnă vom avea şi un Târg al Vinului


De la arta fabricării vinului la arta afacerii nu este o cale chiar atât de lungă, iar acest lucru ne este demonstrat de Zenaida Costea, singura femeie somelier din Galaţi, care prin intermediul firmei sale, SC Sabbas Company, a reuşit să aducă în paharele gălăţenilor licorile magice ale unor renumite podgorii din ţară.

"Este un tip de afacere aflat încă la început la noi. Multă lume nici nu ştie ce este acela un somelier şi rolul pe care îl are acesta în alegerea unui vin, în clasificarea şi prezentarea acestuia. Dar se poate vorbi de o cultură a vinului, care, pe măsură ce devine mai cunoscută, este şi apreciată de gălăţeni. Prin intermediul firmei încercăm să promovăm vinurile de valoare are unor producători, prin organizarea de prezentări şi degustări de vinuri, prin organizarea sau participarea la o serie de evenimente în care vinul este un etalon al calităţii şi rafinamentului", ne mărturiseşte Zenaida Costea.

Aşa se face că zeci de soiuri de vinuri de la podgorii de prestigiu, precum Domeniile Ostrov, Cramele Măcin-Niculiţel, Casa de Vinuri Cotnari, Cramele Oprişor sau crama Gârboiu au ajuns, prin intermediul Zenaidei Costea, să fie prezentate gălăţenilor. Nu au fost uitate nici vinurile produse în judeţul Galaţi. „O problemă la noi, dar şi în ţară, este că multe crame s-au pierdut, pentru că nimeni nu s-a mai ocupat de ele. Unele vii au fost pur şi simplu scoase. Acum, cu replantările sprijinite inclusiv din fonduri europene, sperăm că activitatea din vinificaţie să se revitalizeze. Şi la Galaţi suntem în discuţii cu institutul de cercetare de la Târgu-Bujor, să vedem cum putem promova mai bine vinurile din această regiune. Problema lor e că nu au o linie de îmbuteliere, majoritatea vinurilor sunt vrac. E un lucru care ţine, cumva, aceste vinuri în anonimat, deşi calitatea lor este foarte bună. Dar tot pe partea Galaţiului, vinuri de valoare se fac la Nicoreşti şi, într-o oarecare măsură, avem în vedere şi Iveştiul”, a arătat Zenaida Costea.

Vinuri în dialogul artelor

Printre formulele inedite de promovare a vinurilor se numără seria Colocviilor culturale în care artele, într-o rezonanţă internaţională, au însoţit prezentările de vinuri. „Împreună cu Asociaţia Femeilor Întreprinzătoare din România (AFIR) - filiala Galaţi am deschis această serie de seri culturale. Am avut trei astfel de ediţii până acum. De exemplu, la prima ediţie - „Colocviu la Paris” - în jurul unui vin alb am ţesut o întreagă poveste legată de Paris, cu poezie, pictură şi chiar dansuri clasice şi, desigur, degustare de vinuri. Am mai avut un „Colocviu la Moscova”, în atmosfera sărbătorilor de iarnă, dar şi un „Colocviu la Atena”, acesta din urmă realizat în colaborare cu comunitatea elenă, care ne-a dus până la Antichitate şi misterele lui Dionysos. Acum, lumea deja ne întreabă când organizăm următorul eveniment…”, ne-a spus Zenaida Costea.

Mergând pe aceeaşi linie a îmbinării artelor cu soiurile nobile de vin, Sabbas Company a fost partener şi la evenimente precum prezentarea filmului „Cafe journal”, realizat integral de gălăţeni. Iar lucrurile nu se vor opri aici. „Avem şi un site - SavoareaVinului.ro - unde, la un moment dat, vom încerca să trecem şi pe partea de comercializare, inclusiv literatură, iar celor care vor comanda o carte le vom oferi în dar şi o sticlă de vin, tot în ideea de sublinia faptul că vinul nu este un simplu produs, ci un element care completează o anumită stare de spirit”, ne-a explicat Zenaida Costea.

Prima generaţie de somelieri

Dacă până nu demult nu prea se ştia ce este şi ce rol are un somelier, graţie unui demers al SC Sabbas Company SRL, Galaţiul se poate mândri de anul trecut cu prima generaţie de somelieri. „Am organizat acest prim curs de somelieri din Galaţi, după ce am dus muncă de lămurire cu patronii unor restaurante şi le-am explicat că una este să fii ospătar şi alta somelier. Astfel, timp de şase săptămâni, 12 cursanţi au învăţat care sunt soiurile de struguri, tehnicile de servire a vinurilor, tipuri de vinuri, asocierea vinurilor cu mâncarea. Este foarte important acest lucru, pentru că, de cele mai multe ori, într-un restaurant, ospătarii nu ştiu să servească corect un vin sau să recomande un tip de vin sau altul. Iar la acest curs am avut plăcerea să-l avem alături de noi pe domnul Sergiu Nedelea, somelier de mai bine de 20 ani, care este şi reprezentantul României în cadrul Asociaţiei Somelierilor din Europa”, a arătat Zenaida Costea.

În excursie la cramă

O altă latură avută în vedere pentru dezvoltarea unei afaceri cu vinurile este şi enoturismul, adică turismul care are drept obiectiv vizitarea unor crame de renume şi organizarea unor degustări de vinuri. „Cam de la sfârşitul acestei luni vom trece la dezvoltarea unor acţiuni în enoturism, cu vizitarea unor crame din apropierea Galaţiului, dar şi din ţară. De exemplu, Casa de Vinuri Cotnari are acum în restaurare Castelul Vlădoianu şi la sfârşit va fi acolo şi un motel, unde vizitatorii cramei vor putea să înopteze. La fel, sunt cramele de la Buzău, care cam merg din una în alta şi unde există şi posibilităţi de cazare, dar se poate vizita şi crama Valea Călugărească”, ni se explică.

Tot pentru a veni în întâmpinarea pasionaţilor de lumea licoroasă a vinurilor, Zenaida Costea doreşte să deschidă o Şcoală a Vinului, în care să fie prezentată arta somelierului, dar şi un Club al Vinului, în care membrii vor avea o serie de facilităţi la cumpărarea vinului, dar vor fi invitaţi şi lecţii de degustare, de cum se recunoaşte şi se savurează un vin bun. „Din păcate, încă e răspândită ideea asta, că te duci la supermarket şi iei de pe raft vinul cel mai ieftin, în cel mai bun caz un vin de masă, fără calităţi tocmai spectaculoase. Vrem să arătăm că vinul e mai mult decât atât, că există vin cu adevărat nobil, cu o savoare pe cât de extraordinară pe atât de diversă, iar numărul gălăţenilor care înţeleg şi apreciază un vin de calitate superioară este din ce în ce mai mare”, ne-a mai spus Zenaida Costea.

De altfel, una dintre surprizele pe care le rezervă gălăţenilor în acest an este organizarea unui şi în oraşul nostru a unui Târg al Vinului. „Am dori să organizăm acest târg în toamnă, după culesul viei. Alte oraşe au evenimente de acest fel care se bucură de apreciere din partea vizitatorilor. Cred că şi la Galaţi lumea va fi deschisă pentru un astfel de eveniment, inclusiv pe partea de autorităţi, numai noi să venim cu idei”, se arată convinsă Zenaida Costea.

Prin urmare, crame să fie, că gălăţenii ar fi dornici să le cunoască, mai îndeaproape, pe toate!

Profil de manager - Zenaida Costea

Absolventă a Facultăţii de Industrie Alimentară Galaţi, secţia vinuri, Zenaida Costea a absovit şi un master pe partea de expertiză a produselor alimentare, cu accent tot pe produsele de vinificaţie. A înfiinţat firma SC Sabbas Company SRL, prin intermediul căreia promovează vinurile româneşti. Din 2012, ca recunoaştere a meritelor sale, Zenaida Costea este membră a Ordinului Europeana al Cavalerilor Vinului, iar din 2013 Şefa Scaunului Cavaleresc de la Galaţi. În acest an a devenit preşedinta Asociaţiei Femeilor Întreprinzătoare din România (AFIR) - Galaţi. La Topul IMM-urilor din 2013, Zenaida Costea a fost premiată la categoria „Tineri întreprinzători cu rezultate deosebite”.

Citit 4772 ori Ultima modificare Marți, 22 Aprilie 2014 23:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.