AUTOGARA, evaluată doar parţial. Despre o AFACERE cu cântec

AUTOGARA, evaluată doar parţial. Despre o AFACERE cu cântec
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

De mai bine de trei luni, gălăţenii care vor să plece spre destinaţii din judeţ sau din ţară se află în imposibilitatea de a se îmbarca civilizat, ca urmare a intrării în insolvenţă a societăţii Dumony, cea care se ocupa de operarea mai multor curse, dar şi de operarea autogării.

Gheorghe Dumitru, cel care a fost administrator al acestei societăţi până la intrarea în insolvenţă, susţine că s-a făcut o mare nedreptate în momentul în care s-a făcut evaluarea bunurilor. Astfel, acesta a înaintat în instanţă mai multe obiecţiuni privind modul în care s-a făcut evaluarea. "Această societate valora peste cinci milioane de euro, însă acum nu poate fi vândută nici măcar cu 300.000 de euro", susţine acesta. Conform obiecţiunilor fostului administrator, nu au fost înscrise în averea falitei Dumony nici bunuri a căror valoare depăşeşte 772.000 de lei.

De asemenea, Gheorghe Dumitru a contestat inclusiv faptul că Marian Alexandru a fost numit lichidator judiciar, motivând prin faptul că acesta ar fi fost incompatibil cu respectiva funcţie, deoarece nu trecuse o perioadă de doi ani de la încetarea funcţiei pe care acesta o deţinuse anterior, respectiv cea de funcţionar în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice.

În cursul acestei săptămâni, "Viaţa liberă" va publica o serie de materiale privind modul în care a fost administrată autogara Dumitru de la intrarea sa în insolvenţă, precum şi despre modul în care gălăţenii sunt privaţi de un transport civilizat.

CITEŞTE ŞI: VÂNZAREA Autogării Galaţi a EŞUAT din nou, deşi PREŢUL a scăzut la 112.500 euro

Citit 2944 ori Ultima modificare Duminică, 14 Septembrie 2014 19:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.