„Aici ar trebui să intervină inclusiv SRI, DIICOT şi DNA”, declară pentru „Viaţa liberă” directorul executiv al DGFP Galaţi, Costică Onica
Evaziunea fiscală şi corupţia sunt unele care afectează deopotrivă mediul de afaceri şi instituţiile publice. De unde pleacă tot răul, ce se poate face pentru a combate „moriştile” de interese ne spune în cadrul unui interviu directorul executiv al DGFP Galaţi, Costică Onica.
-Cum a fost 2012 pentru DGFP Galaţi, mai greu, mai uşor?
-A fost mai greu, pentru că a fost an în care au continuat să se facă simţite efectele crizei economice. Multe firme au intrat în insolvenţă sau faliment, iar la Galaţi, în mod particular, rata şomajului a fost peste media pe ţară (locul cinci, 9,14 la sută – n.r.). Iar dacă nu ai locuri de muncă, nu ai nici de unde să colectezi impozite, precum impozitul pe venit. Cu toate astea, încasările în 2012 au fost de 1,54 miliarde de lei, adică aproximativ 358 milioane de euro, cu 3,36 la sută mai mult faţă de 2011.
-Situaţia economică a fost mai grea, dar cu toate astea aţi reuşit o mai bună colectare…
-Am reuşit acest lucru, pe de o parte graţie creşterii gradului de conformare voluntară a contribuabililor gălăţeni, iar cu această ocazie ţin să le mulţumesc tuturor acestora, dar pe de altă parte, din păcate, am fost nevoiţi să aplicăm cu mai multă fermitate măsurile coercitive, precum cele de executare silită – poprirea pe conturi bancare, popriri la terţi, sechestre aplicate pe bunuri mobile şi imobile. Cu astfel de instrumente s-au recuperat creanţe bugetare de peste 157,4 milioane de lei.
-Sunt anumite domenii de activitate mai expuse fenomenului de evaziune fiscală?
-Există şi astfel de domenii, în care, într-adevăr, sunt mai multe persoane tentate de a trece peste bariera legală. De exemplu, în agricultură, am avut agenţi economici care au folosit facilităţile acordate prin taxarea inversă pentru a face deduceri de TVA fără ca intrările de combustibili, îngrăşăminte etc. înregistrate ca iniţiale să fie unele reale. O altă zonă este cea a construcţiilor, când, de exemplu, se face un imobil cu ceva, dar se declară altceva, adică se bagă o serie de costuri care nu sunt reale. Nu în ultimul rând, mai avem suspiciuni la valorile foarte ridicate de aşa-zisă consultanţă managerială, care adesea este mai degrabă neadevărată.
-Se pare că şi evaziunea fiscală este, în felul ei, un fel de „industrie”…
-Sunt şi persoane care se ocupă sistematic de aşa ceva. Sunt inclusiv grupuri „specializate” - cinci, şase firme afiliate care îşi mută veniturile şi cheltuielile de la una la alta, în aşa fel încât la final doar prin plimbatul unor „hârtii” să obţină un impozit pe profit cât mai mic. E aşa-numitul sistem „morişcă” în centrul căruia, de regulă, se află acelaşi asociat sau apropiaţi ai acestuia. O metodă mai este să ceri o rambursare de TVA fictivă, iar după ce au încasat-o, să bagi firma în insolvenţă sau în faliment sau să o treci pe numele cine ştie cui, de cine ştie unde.
-„Gurile rele” spun că, în unele cazuri cel puţin, evaziunea fiscală nu s-ar fi putut comite fără unele complicităţi în interiorul DGFP Galaţi.
-Din păcate, am avut şi situaţii în care rău-platnicii sau evazioniştii fiscali au încercat şi astfel de mijloace. Dar ţin să atrag atenţia tuturor acestora că nu vom tolera acest lucru, chiar dacă unii dintre ei şi-au găsit „prieteni” printre unii colegi din instituţia noastră care îi îndrumă, de exemplu, spre insolvenţă sau faliment provocat sau care îi curtează pe unii dintre politicieni!
-Cum v-aţi dat seama că sunt evazionişi care au „prieteni” în cadrul instituţiei?
-Din acte ne dăm seama. Sunt unii care de ani de zile nu au plătit mai nimic la stat şi nu plătesc în continuare. Noi monitorizăm astfel de cazuri, dar ne punem şi întrebarea cine-i consiliază? Aici ar trebui să intervină inclusiv SRI, DIICOT sau DNA.
-Dar instituţia dumneavoastră a făcut vreo sesizare când s-a confruntat cu astfel de cazuri?
-Desigur, acolo unde existau suspiciuni privind comiterea unor infracţiuni am sesizat organele abilitate. De asemenea, în prezent, mai analizăm o serie de situaţii. Acum, sigur, nu trebuie să generalizăm. DGFP Galaţi are în prezent 510 angajaţi, vorbim de un colectiv onest, dar există şi câţiva care, se pare, uită că trebuie să apere legea. Nu există pădure fără uscături, iar cei incorecţi, mai devreme sau mai târziu, se vor autoelimina din sistem.
-Pomeneaţi şi de încercările de a se face presiuni asupra instituţiei pe filieră politică.
-Da, sunt unii care cred că pot să scape de lege apelând la apropierea de care o au faţă de unul sau altul. Dar astfel de intervenţii nu sunt acceptate. Indiferent de metode, numai în 2012 s-au înaintat la parchet dosare penale în 89 de cazuri, pentru o sumă ce depăşeşte 14 milioane de euro.
-Nu e un secret că politica îşi bagă coada inclusiv în atribuirea unor funcţii de conducere. Au fost alegeri, sunt destui în astfel de momente puşi „pe săpat”. Nu vă este teamă că o să vă pierdeţi funcţia?
-Cu „săpatul”, nu ştiu, tot ce se poate. După cum, de altfel, am mai spus-o, nu am emoţii nici dacă mă schimbă, nici dacă nu mă schimbă. La o adică, singurul regret ar fi acela că ar rămâne o treabă neterminată în condiţiile în care suntem pe calea cea bună. Ce pot eu să spun este că, dacă în 2011, când am preluat această funcţie, DGFP Galaţi era pe locul 30 pe ţară la nivelul lui 2010, la nivelul lui 2011 am ajuns pe 13. Pe 2012 încă se face centralizarea rezultatelor la nivel de ANAF, dar, de exemplu, pe luna noiembrie colectivul DGFP Galaţi este pe locul întâi în realizarea programului de încasări.
"Reţetă" anti-evaziune
-Revenind la problema evaziunii fiscale, ce soluţii vedeţi pentru a o contracara?
-Cred că, în primul rând, ar trebui modificată legea insolvenţei – Legea 85/2006. Ar fi nevoie de o instrumentare mai profundă şi cu atragerea răspunderii solidare a celor făcuţi răspunzători de intrarea în faliment. Astfel s-ar putea transfera debitul fiscal de la persoana juridică la persoana fizică ce cu bună ştiinţă şi-a provocat insolvenţa sau falimentul.
- La un moment dat era propunerea ca vânzarea unei firme să nu se facă fără un control al ANAF. Cu o notificare de 45 de zile, timp în care DGFP să controleze, nu cumva firmele să fie pasate sau îngropate cu tot cu datorii. Ar fi o măsură bună?
-Eu cred că ar fi benefic şi pentru stat, şi pentru mediul de afaceri. Atunci când cineva cumpără o firmă ar trebui să aibă un raport de inspecţie fiscală, ar fi la modul practic o garanţie că acea firmă este curată, cu toate actele în regulă.
-Să înţelegem că totul se reduce la legislaţie şi normele fiscale?
-Un sistem fiscal mai bun este o condiţie necesară, dar nu suficientă. Evaziunea fiscală trebuie, desigur, combătută de organele fiscale, dar pe linia combaterii acestui fenomen cred că ar fi nevoie de o implicare mai activă şi din partea celorlalte instituţii – Poliţie, Parchet, instanţele de judecată. Spun asta pentru că se întâmplă să înaintăm dosare la Parchet în care demonstrăm că s-a lucrat cu firme fantomă sau cu acte fictive, iar răspunsul Justiţiei să nu fie pe măsura aşteptărilor.
-În ce sens nu este pe măsura aşteptărilor?
-Uneori se ajunge să se dea câştig de cauză celor care sunt în culpă; evazionişti ce ajung a fi consideraţi „de bună credinţă” şi li se aplică sancţiuni mai mici decât ar merita sau chiar sunt scoşi cu totul de sub urmărirea penală.
-Adică, sunt prinşi peştişorii, dar rechinii scapă…
– Cam aşa ceva. Degeaba furnizezi dovezi, dacă actul de justiţie în unele cazuri nu este dus până la capăt. Desigur, se fac şi aici eforturi de îmbunătăţire, nu ne rămâne decât să vedem, în final, răspunsul Justiţiei la problemele societăţii.
-Ce s-ar mai putea adăuga în „reţeta” combaterii evaziunii fiscale?
-Gestionare corectă şi transparentă a banului public, în special în materie de achiziţii. Pentru că noi colectăm veniturile la bugetul de stat, dar aceste venituri merg mai departe, la instituţiile publice sau în administraţia publică – primării, CJ etc. Iar când se fac eforturile care se fac pentru colectarea acestor bani – atât din partea contribuabililor, cât şi a organelor fiscale – şi cheltuirea lor ar trebuie să fie mai chibzuită. Ce poţi să spui despre o licitaţie care se adjudecă la un preţ, iar apoi acesta este majorat prin acte adiţionale? Alta ar fi situaţia dacă s-ar face o standardizare a costurilor, prin normative de materiale şi manoperă. Organizarea unei licitaţii ţine astăzi mai mult de moralitatea comisiei de achiziţie şi, nu în ultimul rând, a ordonatorilor de credite. Iar dacă ne uităm la rezultate, respectiv cantitatea şi calitatea lucrărilor publice, unele dintre ele par destul de îndoielnice.
