A crescut numărul tranzacţiilor imobiliare în Galaţi. Piaţa se dezgheaţă, dar încet

A crescut numărul tranzacţiilor imobiliare în Galaţi. Piaţa se dezgheaţă, dar încet
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Piaţa imobiliară din judeţul nostru nu şi-a revenit cine ştie ce, dar tot e ceva mai dezgheţată decât anul trecut. Potrivit statisticilor Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), în primele şase luni ale acestui an s-au înregistrat 11.510 tranzacţii imobiliare în judeţul Galaţi. Comparativ, în primul semestru al anului trecut se înregistraseră doar 9.158 de tranzacţii. Numărul de tranzacţii înregistrate la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a crescut, deci, cu peste 20 la sută.

Cele mai multe tranzacţii imobiliare în Bucureşti – 36.055, Ilfov – 28.072 şi Timiş – 25.765. La polul opus, judeţele în care s-au vândut cele mai puţine imobile în primele şapte luni ale anului sunt Teleorman – 3.607, Bistriţa-Năsăud – 4.062 şi Covasna – 4.680. La nivel naţional, românii au tranzacţionat mai bine de 400.000 de imobile.

Cel puţin în tranzacţionarea apartamentelor, multe depind, pe piaţă, şi de ritmul în care se mişcă programele tip „Prima Casă” sau de condiţiile oferite de pachetele de creditare similare.

Citit 2326 ori Ultima modificare Joi, 25 Septembrie 2014 17:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.