Persoanele fizice din toată ţara îşi pot verifica electronic propria situaţie fiscală începând de luni, 15 decembrie, la trei luni după ce Spaţiul Privat Virtual a fost lansat şi a funcţionat ca proiect-pilot pentru contribuabilii din Bucureşti şi Ilfov, a anunţat Ministerul Finanţelor, potrivit mediafax.ro.
Spaţiul Privat Virtual este primul serviciu electronic pus în funcţiune în România prin intermediul căruia o persoană fizică poate consulta online propria situaţie fiscală.
Proiectul va fi dezvoltat şi se vor extinde categoriile documentelor şi informaţiilor comunicate spre şi dinspre contribuabili. Persoanele fizice se vor putea identifica şi cu alte tipuri de credenţiale, cum sunt telefonul mobil sau cardul de sănătate. Serviciul va fi dezvoltat treptat, potrivit Ministerului Finanţelor, în baza unui calendar care urmează să fie finalizat în luna decembrie 2015.
Pentru a accesa Spaţiul Privat Virtual, persoanele fizice vor trebui să se identifice electronic prin certificate digitale calificate sau prin credenţiale de tip nume/parolă însoţite de coduri de autentificare de unică folosinţă.