Prognoze de toamnă: Ce creştere economică vom avea şi cu cât se vor mări salariile

Prognoze de toamnă: Ce creştere economică vom avea şi cu cât se vor mări salariile
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Câştigul salarial mediu net ar putea să crească cu circa 100 de lei, la 1.939 lei, anul viitor, potrivit Prognozei preliminare de toamnă 2015, publicată de Comisia Naţionale de Prognoză (CNP). Pentru finalul acestui an, instituţia estimează un salariu de 1.817 lei. În ceea ce priveşte rata şomajului, proiecţia CNP arată că anul acesta poate ajunge la 6,8 la sută, iar în 2016 la 6,7 la sută. Numărul mediu de salariaţi ar putea să ajungă la 6 milioane în 2015 şi la 6,1 milioane anul viitor.

Precizăm că, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1.849 lei, în iulie, în creştere faţă de luna precedentă cu 31 lei (1,7 la sută). Valorile cele mai mari s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (4.907 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.088 lei).

Comisia Naţională de Prognoză a revizuit în creştere şi proiecţia privind avansul produsului intern brut (PIB) pentru acest an de la 3,3 la sută la 3,4 la sută. În prognoza de primăvară, instituţia estima o creştere economică de 3,3 la sută pentru acest an.

Potrivit CNP, produsul intern brut nominal va fi de 704 miliarde lei (158,3 miliarde de euro) în 2015.

CNP a revizuit în urcare cu 0,7 puncte procentuale şi prognoza privind avansul economiei în 2016, PIB urmând să crească cu 4,1 la sută.

În ceea ce priveşte consumul gospodăriilor, acesta este aşteptat să crească cu 4,5 la sută, în acest an, şi cu 4,4 la sută în 2016, iar cel al administraţiei publice cu 2 la sută în 2015 şi cu 3 la sută anul viitor.

Importurile vor continua să crească mai mult decât exporturile, balanţa comercială în acest an fiind aşteptată să se închidă pe un deficit de 6,9 miliarde de euro în acest an şi de 7,9 miliarde de euro în 2016.

Citit 1801 ori Ultima modificare Duminică, 20 Septembrie 2015 15:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.