PÂINEA bereştenilor, făcută de o familie de localnici! AFACEREA nu are concurenţă

PÂINEA bereştenilor, făcută de o familie de localnici! AFACEREA nu are concurenţă
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

* Lazpop SRL este cel mai mare angajator local privat, cu 34 de oameni pe statele de plată


Fabrica de pâine a familiei Popoiu din Bereşti este cel mai bun exemplu că, dacă vrei într-adevăr să faci ceva bun, reuşeşti, indiferent de obstacolele care ţi se ivesc în cale. Viceprimarul Tănase Bârlădeanu ne spunea că, în lipsa alimentării oraşului cu gaz metan, investitorii de feresc să vină la Bereşti. Ei bine, Lazpop SRL - societatea manageriată de inginera Georgeta Popoiu – produce pâine şi produse de patiserie pentru întreg oraşul, chiar în lipsa alimentării cu gaz. Linia de producţie funcţionează cu… motorină. Mai exact, cu 400 de litri de motorină la fiecare opt ore de lucru.

Fabrică de pâine există la Bereşti demult. A funcţionat aici o secţie a Galmopan, până prin anii 2000. Odată ce societatea gălăţeană şi-a încetat activitatea în Bereşti, familia Popoiu a luat secţia în locaţie şi gestiune. Din 2001, fabrica a fost preluată de societatea Lazpop SRL. S-a făcut pâine, iar bereştenilor le-a plăcut. În 2006, Lazpop SRL a investit circa 900.000 lei în modernizarea liniilor de producţie. Au fost bani împrumutaţi de la bănci, iar investitorii n-au trăit zile uşoare. Oamenii au dat însă de gustul pâinii coapte la ei în oraş. Acum, capacitatea de producţie a unităţii e mare, dar e utilizată numai pe un sfert. Din 2006 încoace, oraşul Bereşti nu s-a dezvoltat aşa cum s-ar fi aşteptat investitorii de la Lazpop SRL. Bătrânii pesionari, cei mai fideli consumatori de pâine, s-au împuţinat, iar mulţi dintre tineri ar da mai degrabă banii pe o tărie decât pe o pâine sau pe o brânzoaică proaspăt scoasă din cuptor. Aşa că fabrica face mai puţină pâine decât ar putea să facă.

Distribuţia şi-o asigură Lazpop SRL în regie proprie, cu cele trei maşini de marfă. Ba, iarna, după ce se troienesc drumurile, în faţa maşinilor de marfă merg tractoarele care să facă pârtie.

De ce are Lazpop o fabrică de pâine şi tractoare? Pentru că, în ultimii ani, societatea şi-a extins activitatea şi face acum şi agricultură pe vreo 450 de hectare de teren arendat de la bereşteni. Încă mai cumpără făină de la Pambac, dar speră că, odată, va reuşi să închidă cercul şi să îşi producă şi materia primă.  Ce-i drept, ar mai fi nevoie de nişte silozuri, dar… toate depind de vreme, în agricultură şi de piaţă, în fabrica de pâine.

Lazpop SRL este cel mai mare angajator privat din oraş, plătind salarii pentru 34 de localnici, în fiecare lună.

Foto Marius Negri

Citit 3549 ori Ultima modificare Miercuri, 18 Noiembrie 2015 00:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.