Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (DGRFP) Galaţi le reaminteşte contribuabililor că 25 noiembrie este termenul-limită pentru efectuarea plăţii anticipate de 50 la sută din impozitul pentru venituri din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuinţe proprietate personală (a doua rată).
"Se efectuează de către contribuabilii care obţin venituri din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuinţe proprietate personală, având o capacitate de cazare cuprinsă între una şi cinci camere inclusiv", se arată într-un comunicat de presă al DGRFP Galaţi.
Reglementarea avută în vedere este art.62^1, alin.(8) din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.