SALARIUL MINIM, motiv de zâzanie între sindicate şi Guvern. SCRISOARE DESCHISĂ „Cartel ALFA”

SALARIUL MINIM, motiv de zâzanie între sindicate şi Guvern. SCRISOARE DESCHISĂ „Cartel ALFA”
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Confederaţia Sindicală „Cartel ALFA” solicită printr-o scrisoare deschisă adresată Guvernului şi primului-ministru Dacian Cioloş reluarea discuţiilor cu partenerii sociali pentru rezolvarea problemelor legate de mecanismul creşterii salariului minim pe economie, salarizarea bugetarilor, legislaţia care se referă la negocierea contractelor colective de muncă şi activarea dialogului social la un nivel demn de un stat european. În document se atrage atenţia asupra situaţiei tot mai precare din punct de vedere material a salariaţilor, fie ei din mediul privat sau sectorul bugetar.

„Suntem trimişi să muncim pentru „2 lei”, în viitorii patru ani trebuie să acceptăm o creştere a salariului minim de 25 lei pe an, ne apropiem de jumătatea numărului de lucrători din total contracte de muncă plătiţi cu salariul minim pe economie, dialogul social este desconsiderat, pensionarii sunt trataţi cu indiferenţă”, se arată în scrisoarea deschisă a Confederaţiei Sindicale „Cartel ALFA”.

Sindicaliştii solicită „o revenire asupra unei gândiri care nu asigură viitorul acestei ţări” şi avertizează că neimplicarea Guvernului în rezolvarea problemelor amintite „au creat premizele unor acţiuni importante ce se prefigurează la solicitarea tot mai insistentă a membrilor de sindicat, dar şi a altor organizaţii”.

Salariul minim brut pe economie ar trebui, de la 1 mai, să urce la 1.250 lei, însă există în continuare, în contextul dezbaterii legii privind salarizarea bugetarilor, divergenţe în ceea ce priveşte modul în care salariul minim ar trebui să crească în viitor.

Citit 2784 ori Ultima modificare Joi, 07 Aprilie 2016 12:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.