Mediul de afaceri gălăţean, reprezentat la VÂRF în structurile patronale

Mediul de afaceri gălăţean, reprezentat la VÂRF în structurile patronale
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Mediul de afaceri gălăţean va avea trei reprezentanţi în cea mai mare organizaţie patronală din ţară, respectiv Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR). Mai exact, preşedintele Patronatului IMM-urilor Galaţi, Marian Filimon, a fost desemnat şi prim-vicepreşedinte la nivel naţional al CNIPMMR. Alături de el, în structurile de conducere ale organizaţiei patronale se vor afla şi tânărul antreprenor Radu Oprea, ales în funcţia de vicepreşedinte, precum şi economistul Valentin Zaharia, ales ca membru al Comisiei de Cenzori ai CNIPMMR.

„Prezenţa noastră sper să aducă mai multă vizibilitate Galaţiului şi să reuşim să facem mai mult pentru mediul de afaceri de aici, atât în calitate de membri ai organizaţiei patronale, cât şi la nivelul, de exemplu, al Comitetului Economic şi Social sau al Coaliţiei pentru Dezvoltarea României. De altfel, chiar şi pe parcursul derulării Convenţiei Naţionale a CNIPMMR, am atras din nou atenţia asupra necesităţii unei dezvoltări echilibrate pentru toate regiunile ţării. De prea mult timp, nu numai Galaţiul, ci întreaga Moldovă a fost văduvită de investiţii care să sprijine mediul de afaceri, grosul fiind orientat mai ales spre Transilvania. Credem că o astfel de strategie este greşită, iar adâncirea disparităţilor regională poate induce riscuri foarte mari nu numai în plan economic, ci şi social”, ne-a declarat prim-vicepreşedintele CNIPMMR, Marian Filimon.

După cum v-am informat în paginile ziarului nostru, în perioada 12-15 aprilie, la Sinaia, s-a desfăşurat, în prezenţa a 250 de delegaţi din întreaga ţară, Convenţia Naţională a CNIPMMR, unul dintre subiectele aflate pe ordinea de zi fiind desemnarea noilor structuri de conducere pentru următorii patru ani. Cu această ocazie, Florin Jianu a fost desemnat noul preşedinte CNIPMMR, Ovidiu Nicolescu urmând să deţină pe viitor funcţia de preşedinte onorific al organizaţiei. La eveniment au participat şi reprezentanţi ai Guvernului, Parlamentului, Asociaţiei Europene a IMM-urilor, mediului financiar-bancar şi ai unor instituţii sau organizaţii cu rol în dezvoltarea mediului de afaceri, fiind dezbătute metodele cele mai potrivite pentru dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii.

Citit 2653 ori Ultima modificare Luni, 18 Aprilie 2016 19:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.