Criterii pentru condiţionarea înregistrării în scopuri de TVA

Criterii pentru condiţionarea înregistrării în scopuri de TVA
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (DGRFP) Galaţi informează că noile prevederi legale privind criteriile pentru condiţionarea înregistrării în scopuri de TVA se regăsesc în Anexa nr. 2 la OPANAF nr. 2.393/2016, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 629 din 17 august 2016.

Sunt trei categorii de firme cărora le sunt aplicate aceste criterii. Prima este cea a societăţilor comerciale înfiinţate în baza Legii nr. 31/1990, care, la înfiinţare, înainte de realizarea operaţiunilor economice, solicită prin opţiune înregistrarea în scopuri de TVA cu regim normal de taxare, prin depunerea formularului 098. A doua categorie o reprezintă firmele înfiinţate în baza Legii nr. 31/1990, care, ulterior înfiinţării, realizează o cifră de afaceri inferioară plafonului de 220.000 lei, însă optează pentru înregistrarea în scopuri de TVA cu regim normal de taxare, conform art. 316 din Codul Fiscal, prin depunerea formularului 010. În fine, ultima categorie este cea a societăţilor comerciale înfiinţate în baza Legii nr. 31/1990, cărora organul fiscal le-a anulat din oficiu codul de TVA şi care solicită reînregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 316, alin.(12) din Codul Fiscal, prin depunerea formularului 099.

Dacă societatea comercială îndeplineşte criteriile de evaluare şi este încadrată la risc scăzut, se emite decizia de aprobare a înregistrării în scopuri de TVA. Dacă nu îndeplineşte criteriile de evaluare şi este încadrată la risc ridicat, solicitarea este respinsă. Iar dacă firma respectivă îndeplineşte parţial criteriile de evaluare şi este încadrată la risc mediu, reprezentantul său legal este invitat la sediul organului fiscal să-şi exprime propriul punct de vedere. Amânarea datei de prezentare se poate solicita o singură dată, pentru motive justificate, cu prelungirea termenului de soluţionare până la data prezentării la organul fiscal a reprezentantului legal. Termenul de soluţionare a solicitării de înregistrare în scopuri de TVA este de 45 de zile, cu excepţia celui de-al treilea caz prezentat mai sus, în care termenul se prelungeşte.

DGRFP Galaţi precizează că, pentru societăţile care solicită la înfiinţare înregistrarea în scopuri de TVA, decizia de înregistrare se emite în termenul de 45 de zile, dar nu înainte de data la care se comunică certificatul de înmatriculare la Registrul Comerţului.        

Citit 1805 ori Ultima modificare Duminică, 02 Octombrie 2016 16:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.